Chiar dacă nu ne mai interesează după ce echipa oraşului va juca în al doilea eşalon, UN FOST ANTRENOR AL TÂRGOVIŞTE! A AJUNS SELECŢIONERUL ECHIPEI NAŢIONALE DE BASCHET FEMININ A ROMÂNIEI

Date:

Dragan Petricevic a fost numit antrenor principal al lotului naţional, iar în staff-ul primei reprezentative se mai află medicul târgoviştean, Luci Cheţan.
Consiliul Director al Federaţiei Române de Baschet a validat astăzi numirea lui Dragan Petricevic în funcţia de antrenor principal al echipei naţionale de baschet feminin a României, el urmând să fie asistat de orădeanul Attila Veres.
Tehnicianul de origine bosniacă îi succede astfel la cârma naţionalei feminine sârbului Miroslav Popov, cel care a ocupat postul de selecţioner în campania de calificare la EuroBasket Women 2017.
Biografie
Petricevic s-a născut pe 31 ianuarie 1969, la Sarajevo, şi a fost primul antrenor străin care a activat în România, ajungând la Cluj-Napoca în 1996 şi câştigând titlul naţional cu Universitatea SM Invest.
în România a mai activat la echipele masculine Poli Moldrom Iaşi, West Petrom Arad, CSU Asesoft Ploieşti, Farul Constanţa, ELBA Timişoara, BCM Timişoara, BC Timişoara şi CSU Sibiu, câştigând 3 titluri naţionale (cu West Petrom Arad în 2001 şi 2002 şi cu CSU Asesoft Ploieşti în 2004).
A câştigat de trei ori Cupa României, în 2004 cu CSU Aseoft Ploieşti, iar în 2010 şi 2015 – cu echipa din Timişoara.
A activat în străinătate la MIA Acadamy Tbilisi (Georgia) şi în Tunisia, la Club Africain Tunis, dar mai ales la Etoile du Sahel, cu care a câştigat Liga Campionilor Africii (2011), titlul naţional şi Cupa Tunisiei în 2012.
La feminin, a antrenat pe BC Livas Târgovişte (care a câştigat titlul naţional în 2003), iar din 2016 conduce echipa Universitatea Cluj, vicecampioana a LNBF sezonul trecut.
A fost antrenorul echipei naţionale de baschet masculin a României în anul 2000, după ce în perioada 1996-1998 fusese secundul lui Dan Berceanu.
în această vară a condus naţionala feminină a României (jucătoare sub 25 de ani) la Jocurile Francofoniei, acolo unde s-a clasat pe locul 6.
Cu gândul la calificarea la Women’s EuroBasket 2019
Imediat după confirmarea sa în funcţia de selecţioner, Dragan Petricevic a acordat o declaraţie pentru frbaschet.ro:
„Mulţumesc Federaţiei Române de Baschet pentru încrederea acordată. Sunt foarte onorat de această numire şi voi face tot ce stă în puterile mele pentru a ne îndeplini principalul obiectiv, calificarea la Campionatul European din 2019.
Sunt nu doar onorat, ci şi fericit pentru această numire, deşi sunt conştient de riscurile şi expunerea pe care postul de selecţioner le aduce de la sine în orice sport din România zilelor noastre. Din păcate, azi nu există nici raţionament în comentarii, nici toleranţa sau obiectivitate, iar de răbdare sau planificarea unui proiect de reconstrucţie nici nu mai e cazul să vorbim, dar toţi aceşti factori negativi nu ajung să-mi diminueze din optimismul şi încrederea pe care am în jucătoarele noastre şi din convingerea că putem să ne calificăm la Women’s EuroBasket 2019. Suntem într-o grupă dificilă, pornim – după calculele specialiştilor – cu şansa a treia, dar eu sunt convins că putem să ajungem la turneul final.
Sunt nerabdător să mă întâlnesc cu jucătoarele, le cunosc valoarea şi mentalitatea, şi în ziua convocării le voi spune doar atât: „Hai să fim maturi, hai să credem unii în alţii şi să fim uniţi. Să înţelegem că orice sportivă are slăbiciuni, că greşeşte şi uneori poate pierde din încredere, dar când simte că are alături coechipierele, surorile de luptă, care sunt împreună şi la bine şi la greu, atunci va fi mai puternică din toate puncte de vedere. Aspecte ale vieţii precum unitate, toleranţă, maturitate, încurajare, încredere sunt tot mai rare în viaţa cotidiană, dar voi aveţi calitatea umană, intelectuală şi sportivă pentru a deveni modele prin această calificare. Hai să ne bucurăm de baschet şi de faptul că suntem împreună!””. Staff-ul tehnic şi jucătoarele vizate
Pentru campania de calificare la Women’s EuroBasket 2019 care va începe în luna noiembrie, cu meciurile împotriva Sloveniei şi Franţei, naţionala României va avea următorul staff tehnic: Dragan Petricevic – antrenor principal Attila Veres – antrenor secund Miljan Medved – scout Mircea Nutescu – kinetoterapeut / preparator fizic dr. Lucian Chetan – medic Claudiu Fometescu – antrenor federal Traian Racu – team manager
Cantonamentul „Acvilelor” va începe în primele zile ale lunii noiembrie, la Oradea, acolo unde România va debuta în preliminarii, împotriva Sloveniei, pe 11 noiembrie, la Arena „Antonio Alexe”.
„Avem în vizor atât jucătoarele experimentate, cât şi tinere talentate. înainte de a decide lista sportivelor care vor fi convocate, aşteptăm debutul de campionat în fiecare din ţările în care evoluează baschetbaliste din România. Probabil săptămâna viitoare vom decide care sunt fetele care vor fi convocate pentru dubla cu Slovenia şi Franţa. Le doresc tuturor sportivelor multă sănătate! De asta au nevoie în primul rând”, a mai declarat selecţionerul Petricevic. Sursa: frbaschet.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!