China, noul gigant economic al planetei

China a ajuns, oficial, prima putere economică a lumii. Este o realitate, iar acest anunţ nu prea a atras atenţia celorlalte state considerate puteri economice, pe plan mondial. Cu toate acestea, modificările economice prin care a trecut China, în ultima perioadă de timp, sunt spectaculoase. La moartea sa, conducătorul Mao Tse-Dun lăsase o economie primitivă şi un popor care, în unele zone rurale, mai ales la munte, încă mai trăia după reguli specifice Evului Mediu chinezesc. Faptul că de aproape două decenii China a hotărât să adopte o dublă economie, una de tip comunist care să convieţuiască cu cealaltă de tip capitalist, s-a dovedit a fi foarte folositoare pentru dezvoltarea Chinei aproape în toate planurile, mai puţin cel cultural unde mâna de fier a Partidului Comunist Chinez încă îşi exercită presiunile nemiloase. Desigur, nu trebuie să uităm nici faptul că, în domeniul învăţământului, guverul chinez încă favorizează o educaţie a tineretului bazată atât pe cultul personalităţii lui Mao, cât şi pe morala de tip comunist.
Dacă luăm în consideraţie zodiacul chinezesc, anul 2014 este anul Calului, considerat de către astrologii chinezi ca o fiinţă liberă, creativă şi emancipată. Nu ştim dacă semnele zodiacale influenţează sau nu cu adevărat evoluţia economiei unei ţări, dar este oarecum interesant să constaţi că acest semn zodiacal considerat cel mai benefic, în calendarul chinezesc, a coincis cu momentul în care China a devenit oficial prima mare putere economică din lume.
Tăcerea jenantă a FMI-ului
FMI şi Banca Mondială au acordat foarte puţină importanţă ascensiunii fulminant economice a Chinei, deşi ar fi trebuit să nu ignore mutaţiile în plan financiar care au loc nu doar în Asia, ci în întreaga lume, cele două instituţii fiind singurele sau aproape singurele care au specialişti ce monitorizează evoluţia sau involuţia economică al fiecărui stat de pe planetă. Totuşi, acest interes scăzut pentru China se poate datora şi faptului din punct de vedere tehnic evoluţia economiei chinezeşti nu poate influenţa evoluţia economică a FMI-ului şi Băncii Mondiale. Pe de altă parte, FMI şi Banca Mondială s-ar putea să nu fi făcut prea mult zgomot în ceea ce priveşte performanţa economică a Chinei pentru simplul motiv că aceasta a dus la un paradox pe care nimeni nu l-a putut prevede: evoluţia economică favorabilă atât a Chinei cât şi a Statelor Unite, deveniţi anul acesta doi giganţi economici mondiali, în realitate nu avantajează nici pe asiatici, nici pe americani. în ceea ce priveşte tăcerea FMI-ului şi a BM-ul este de înţeles: ambele instituţii sunt de fapt sub controlul american, chiar dacă se dă impresia că sunt independente când iau decizii de natură financiară. Chinezii, mai sprinţari economic
Pentru a înţelege cum cifrele au plasat China pe locul unu mondial în ceea ce priveşte evoluţia economică, trebuie să explicăm noţiunea de bogăţie economică. Deşi în România nu este aproape deloc vehiculată noţiunea de contabilitate naţională, din punct de vedere al economiei reale, acest tip de contabilitate, repetăm, naţională este suma contabilităţii tuturor firmelor şi întreprinderilor unui stat. Analizând această realitate la nivelul foarte obiectiv al existenţei sale, trebuie să spunem că fiecare contabilitate a fiecărei întreprinderi şi firme este la rândul ei rezultatul direct a tot ceea ce produc oamenii activi în sectorul productiv, indiferent că aceşti oameni au sau nu statut juridic. Productivitatea este suma finală a tot ceea ce este produs atât de către cei ce au personalitate juridică, cât şi de cei ce sunt consideraţi persoane fizice. Pe scurt, suma totală a tuturor valorilor produse de fiecare persoană fizică sau morală formează PIB-ul. Pentru cine nu este încă capabil să înţeleagă, trebuie să precizăm că PIB, chiar dacă este explicaţia puţin… didactică, înseamnă produsul intern brut. Produs, adică producţia rezultată din activitatea fiecărui individ. Intern, adică tot ceea ce se produce pe un teritoriu strict delimitat în interiorul unei graniţe, purtând denumirea de stat naţional. Brut, deoarece nu se ţine cont de amrotizarea capitalului care a contribuit la producerea de bunuri şi de servicii către populaţie. De asemenea, prin amortizarea capitalului trebuie să se înţeleagă recuperarea sumei de bani care, fiind considerată capital, a fost investită, cu alte cuvinte, cheltuită pentru a produce servicii sau bunuri destinate consumării.
Valuta, etalonul capcană
Lucrurile devin complicate din momentul în care PIB-ul este raportat la moneda naţională deoarece moneda fiecărui stat de pe această planetă nu are o putere economică în sine, ci o putere economică care depinde de moneda folosită etalon la nivel mondial, aceasta fiind, deocamdată, dolarul. Cursul valutar care dă până la urmă adevărata putere economică a unei monede naţionale nu este satbilit în mod obiectiv, adică ţinându-se cont de puterea de muncă şi de a produce servicii şi bunuri a unei populaţii. Cursul valutar, la ora actuală, nu este stabilit nici în mod obiectiv, nici în mod subiectiv, ci este stabilit în raport de interesele băncilor, în momentul de faţă în raport de interesele celor mai puternice bănci din lume, acestea fiind FMI, Banca Mondială şi, într-o oarecare măsură, Banca Europeană. De asemenea, schimbul valutar se stabileşte şi în raport de valuarea crescătoare sau descrescătoare a marilor burse, mai exact în raport de valoarea acţiunilor care sunt jucate la bursa din Wall Street, New York sau Londra. Celelate busre din întreaga lume se raportează în realitate la jocurile valorice ale primelor două burse menţionate. Cu toate acestea, repetăm, nici PIB-ul unui stat, nici cursul valutar al unei monede naţionale nu reflectă în totalitate adevărata valoare economică a unei ţări. Trebuie să mai menţionăm că ceea ce numim curs valutar, ca valoare economică, depinde şi de jocurile de culise ale mediului politic, dar aceasta este o cu totul şi cu totul altă poveste.
Valoarea diferită
a bancnotei de 100 de euro
Cine a călătorit prin lume, ce puţin ca turist, a constatat din propria experienţă că poate cumpăra o cantitate mai mare de marfă cu 100 de euro, în China şi o cantitate mai mică de marfă, în Statele Unite. De unde apare această diferenţă care totuşi este destul de mare în ceea ce priveşte diferenţa puterii de cumpărare pe care o are bancnota de 100 de euro în China şi respectiv în Statele Unite. în acest caz, puterea de cumpărare a bancnotei de 100 de euro depinde de valoarea forţei de muncă. în China, forţa de muncă este mai ieftină ceea ce înseamnă un preţ mai mic pentru produsele ce pot fi cumpărate, iar în Statele Unite forţa de muncă este mai scumpă ceea ce înseamnă posibilitate redusă de a cumpăra mai multă marfă. De aici apare diferenţa în ceea ce priveşte preţul aceluiaşi produs care, în China este mai ieftin, iar în America mai scump.
Adevărata putere economică a unui stat
Pentru a se stabili adevărata putere economică a unui stat, de anul trecut s-a hotărât să se ia în calcul numai noţiunea de PPA, adică paritatea puterii de cumpărare. Folosind acest indicator pentru a analiza valoarea reală per total a fiecărei economii din lume, atât FMI cât şi Banca Mondială au avut un tablou foarte exact a ceea ce se întâmplă în lume din punct de vedere economic. Deci, luându-se în calcul numai PPA-ul s-a constatat că PIB-ul chinezesc, în
2014, a fost de 17.399 de miliarde, în timp ce PIB-ul american a fost de 17.170 de miliarde. Cu alte cuvinte, PIB-ul chinezesc a avut un nivel de creştere de 7,4%, faţă de cel american a cărei creştere a fost de doar 2,2%. în concluzie, diferenţa este doar de 229 de miliarde între PIB-ul chinezesc şi cel american, dar această diferenţă, la modul real analizând situaţia, a însemat pentru chinezi marşul victorios, iar pentru americani marşul funebru. Mai trebuie să precizăm că acest indicator, PPA-ul s-a dovedit a fi mult mai aproape de realitate deoarece, într-adevăr, valoarea PIB-ului unui stat nu este dată de cursul valutar, ci de puterea de cumpărare a fiecărui individ totalizată la nivel naţional, exprimată prin cantitatea de marfă sau de servicii cumpărată. Deci, indiferent ce se spune, China a reuşit din punct de vedere economic să devanseze Statele Unite chiar dacă moneda americană este, repetăm deocamdată, etalon mondial pentru stabilirea valorii unei monede naţionale, dar şi pentru compararea valorică între monde pe plan mondial. De fapt, ceea ce contează foarte mult pentru dezvoltarea economică a unui stat nu este, de fapt, productivitatea ci puterea de cumpărare a indivizilor, aceasta din urmă depinzând foarte mult de alţi doi factori vitali pentru un stat: gradul mai mic sau mai mare de corupţie a structurilor administrative şi de preţul forţei de muncă, acesta din urmă, dacă este scump atrage după sine creşterea preţurilor, iar dacă este ieftin, produce o scădere a preţurilor cu, repetăm, condiţia ca această oscilaţie să nu fie afectată de gradul ridicat de corupţie al structurilor birocratice dintr-un stat. Din păcate, în România nu există nici cea mai mică tentativă de echilibrare între preţul forţei de muncă şi preţul produsului finit, acesta din urmă fiind disproporţionat de mare încât pur şi simplu sufocă puterea de cumpărare, realitate menţinută conştient de către clasa politică ce este nocivă pentru dezvoltarea economică a statului român.