Chindia a învins FCSB într-un amical disputat la Berceni

Date:

FCSB a disputat sâmbătă, începând cu ora 12:00, un amical la baza de pregătire din Berceni. Roş-albaştrii au întâlnit Chindia Târ-govişte. Scorul meciului a fost însă unul surprinzător. Echipa pregătită de Bogdan Vintilă a pierdut cu scorul de 3-6, în faţa formaţiei antrenate de Viorel Moldovan.
Partida amicală a avut două reprize a câte 60 de minute, timp în care cei doi antrenori au rotit toţi jucătorii pe care i-au avut la dispoziţie. Tehnicianul FCSB, Bogdan Vintilă nu s-a putut baza la aceast meci amical pe cei 8 jucători plecaţi la loturile naţionale. Este vorba despre Coman, Cristea, Man, Moruţan, Oaidă, Vlad, Tsoumou şi Chorbadzhiyski.
Cei doi antrenori au profitat de pauza prilejuită de dubla echipei naţionale cu Suedia, scor 0-2, şi Spania pentru a-şi ţine jucătorii în priză şi a le da minute celor veniţi după accidentări. Este cazul lui Mihai Pintilii, care a revenit pe teren după accidentarea suferită în meciul cu CFR, scor 0-0.
Chindia Târgovişte este una din echipele mici ale Ligii 1 care, chiar dacă nu a reuşit să-şi câştige o poziţie solidă în clasament, a impresionat prin jocul ordonat pe care-l practică. Acest lucru s-a văzut şi sâmbătă, 16 noiembrie, la baza FCSB din Berceni, acolo unde băieţii lui Viorel Moldovan au făcut instrucţie cu vice-campioana.
După două reprize a câte 60 de minute, dâmboviţenii s-au impus cu 6-3, defensiva roş-albaştrilor fiind depăşită cu lejeritate în unele momente. Pentru echipa lui Vintilă au marcat Hora, Gnohere şi Momcilovic, în timp ce pentru Chindia au punctat Burlacu şi Dumiter, ambii de câte două ori, dar şi Andrei Şerban şi Yameo-
go

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...