ASA Târgu Mureş s-a târât în ultimele etape programate în 2017 în campionatul Ligii 2. Trei înfrângeri drastice (3-0 la ASU Poli, 5-0 la Ştiinţa Miroslava şi 2-5 pe teren propriu) a suferit echipa antrenată de Marius Popescu, eşecuri care au coborât-o pe locul 8 după 21 de jocuri desfăşurate în acest sezon. Clubul mureşean s-a clasat totuşi pe o poziţie onorabilă având în vedere problemele financiare pe care le-a întâmpinat de la retrogradarea din prima ligă, titrează liga2.ro.
După ce a scăpat cu mari emoţii de faliment şi a reuşit să-şi convingă jucătorii să continue să evolueze până cel puţin până în iarnă, pentru a se remarca, fără să fie plătiţi, ASA Târgu Mureş a făcut rost cu greu de bani pentru a face deplasări şi a achita baremurile de arbitraj. Conducătorilor clubului nici nu le-a mai păsat de ultimele obligaţii pe care le aveau către brigada de arbitri de la ultimul meci din 2017, cel cu Foresta.
Centralul Mircea Ardelean (Arad), asistenţi Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamţ) şi Alina Mihoc (Arad) şi rezerva Valentin Florescu (Sfântu Gheorghe) şi-au făcut treaba la meciul dintre ASA Târgu Mureş şi Foresta Suceava, însă au plecat acasă neplătiţi. Şefii clubului mureşean nu s-au mai sinchisit să îşi respecte obligaţiile atâta timp cât în perioada următoare nu mai au niciun meci oficial, deci FRF nu îi poate sancţiona cu neprogramarea, mai informează liga2.ro. Cum campionatul se va relua la finalul lunii februarie, ASA va sta liniştită în această privinţă, însă nu la fel şi arbitrii jocului cu Foresta.
Lipsa banilor pentru achitarea baremului de arbitraj este un nou semnal cât de poate de clar că la ASA Târgu Mureş finalul este aproape. În această iarnă, fosta vicecampioană a României şi-ar putea trage obloanele definitiv, speranţele de continuare a activităţii fiind foarte scăzute.
În acest moment, ASA Târgu Mureş e neprogramată în campionat pentru următorul meci din campionat, cel cu Luceafărul Oradea de pe 24 februarie, însă cum până atunci mai sunt mai bine de două luni, achitarea datoriei către arbitrii jocului cu Foresta va duce şi la anularea neprogramării.
Chindia ar putea scăpa de încă o adversară ÎNCĂ O ECHIPĂ DE LIGA A II A APROAPE DE DISPARIŢIE
Date: