Etapa de debut în noul an s-a scurs, echipele şi-au făcut încălzirea, au trecut peste trac, iar până la finalul sezonului mai au de disputat încă 16 runde, unele în care lupta pentru promovare şi evitarea retrogradării par să fie mai aprige ca niciodată.
Doar în etapa a 23-a avem câteva meciuri foarte atractive, la care inclusiv Liga 1 ar visa. La Piteşti se joacă FC Argeş – Chindia, la Timişoara se dispută Ripensia – UTA, în timp ce la Cluj Napoca are loc „U” Cluj – ASU Politehnica Timişoara.
Etapa a 23-a, a patra a returului, debutează de vineri, când, la Piteşti, de la ora 17:30, se joacă derby-ul rundei. FC Argeş, echipa de pe locul 6, o întâlneşte pe Chindia, a 5-a clasată, însă care e la doar două puncte în spatele liderului.
Sâmbătă, de la ora 11:00, sunt programate alte şase partide, cea televizată fiind cea care se dispută la Constanţa, între SSC Farul, echipa lui Ciprian Marica şi liderul campionatului, Sportul Snagov. Şi tot sâmbătă, la Timişoara, pe „Dan Păltinişanu”, se dispută un meci cu două echipe cu nume istorice, Ripensia şi UTA.
Duminică, de la ora 14:00, la Ploieşti are loc jocul dintre Petrolul şi Metaloglobus, în timp ce etapa se încheie luni seară, după întâlnirea dintre „U” Cluj şi ASU Politehnica, programată de la ora
17:30.
Desfăşurarea LIVE-TEXT a meciurilor din campionatul Ligii 2 o poţi urmări doar pe Liga2.ro, singurul site naţional care promovează fotbalul din ligile inferioare.
Programul etapei a 23-a: vineri, 1 martie, ora 17:30
FC Argeş – Chindia Târgovişte – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV sâmbătă, 2 martie, ora 11:00 ACS Poli Timişoara – Luceafărul Oradea Dacia Unirea Brăila – Academica Clinceni SSC Farul Constanţa – Sportul Snagov -DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV Daco-Getica Bucureşti – CS Baloteşti CS Mioveni – Pandurii Târgu Jiu Aerostar Bacău – Energeticianul sâmbătă, 2 martie, ora 14:00 Ripensia Timişoara – UTA Arad duminică, 3 martie, ora 14:00 Petrolul Ploieşti – Metaloglobus Bucureşti -DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV luni, 4 martie, ora 17:30 UniversitateaCluj – ASU
PolitehnicaTimişoara – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
Etapa a 24-a, neprogramată: sâmbătă, 9 martie, ora 11:00
Luceafărul Oradea – Universitatea Cluj ASU Politehnica Timişoara – Aerostar Bacău
Energeticianul – FC Argeş
Chindia Târgovişte – Petrolul Ploieşti
Metaloglobus Bucureşti – CS Mioveni
Pandurii Târgu Jiu – Daco-Getica
Bucureşti
CS Baloteşti – SSC Farul Constanţa Sportul Snagov – Dacia Unirea Brăila Academica Clinceni – Ripensia Timişoara UTA Arad – ACS Poli Timişoara
CHINDIA JOACA TOT VINERI!
Date: