Profitând de pauza competițională, „lupii” au susținut, sâmbătă, un joc de verificare, deplasându-se la Târgoviște, acolo unde au primit replica divizionarei secunde Chindia. Iar diferența de eșalon dintre cele două combatante s-a resimțit din plin, petroliștii obținând o victorie clară, scor 3-0 (1-0), la capătul unui meci în care staff-ul tehnic a rulat, cu o singură excepție, tot efectivul avut la dispoziție.
Irobiso (32) a fost cel care a modificat primul tabela de marcaj, atunci când, după ce a primit o minge în adâncime, a pătruns, singur, pe partea stângă și l-a învins pe Mușat cu un șut la colțul lung, apoi Tolea (55) a majorat diferența, înscriind cu un șut din apropiere, iar Tudorie (90) a stabilit scorul final, marcând, cu capul, după un corner bătut de pe stânga.
Așa cum spuneam, exceptându-i pe jucătorii plecați la echipele naționale, pe cei accidentați sau „detașați” la meciul Petrolului 2, staff-ul tehnic al „galben-albaștrilor” a apelat, pentru această partidă, la aproape tot lotul, singurul jucător care nu a fost folosit deloc fiind portarul Lukas Zima.
A debutat, în schimb, în tricoul Petrolului, suedezul Oscar Linner, cel care a fost folosit în repriza a doua, una pe parcursul căreia nu a avut foarte mult de furcă, dar s-a remarcat cu o intervenție sigură, deturnând, de sub transversală, la lovitura liberă bătută bine de către Sabău.
Chindia: Șt. Mușat – Martac, C. Dinu, R. Simion, Ad. Ioniță – Bg. Petre, Rz. Tache, Atanase, Iul. Roșu – Florea, Pesic.
Rezerve: M. Contra, Brînzea – Al. Sabău, Ius. Cristea, Romeo, Răducioiu, Crăciun, M. Șerban, Al. Petre, Iul. Zamfir, Dogănoiu, R. I. Mihai, Grubac, Zivkovic.
Antrenor: Marian Vătavu
Petrolul: Mih. Eșanu – Stănică, Papp, Huja, Tolea, D. Radu, T. Keita, Hanca, Grozav, Irobiso, M. Bratu
Rezerve: Linner, Jahic, L. Dumitru, Mateiu, Jyry, Mousakki, Tudorie, Bucur.
Antrenor: Mehmet Topal