Chindia Târgovişte a făcut un nou transfer, chiar dacă perioada de mercato este închisă. Este vorba despre un fost internaţional de tineret, rămas liber de contract. Fundaşul a fost ultima oară legitimat la o echipă din Bundesliga.
Chindia Târgovişte a anunţat vineri, prin intermediul reţelelor de socializare, legitimarea fotbalistului Alex Negrea (21 de ani). Născut la Satu Mare, Negrea a fost legitimat ultima oară la FC Augsburg.
De altfel, fostul internaţional sub 19 ani (două meciuri, niciun gol) a jucat toată cariera la clubul bavarez. Şi-a început cariera în 2014, la juniorii lui Augsburg şi a fost promovat, pe rând, la echipele sub 17, respectiv sub 19 ani. Din 2017 până în vara acestui an, el a jucat pentru echipa a doua a clubului, dar nu a reuşit să facă pasul la prima echipă şi să debuteze în Bundesliga.
Negrea evoluează pe postul de fundaş stânga şi este cotat în acest moment la 25.000 de euro.
CHINDIA TÂRGOVIŞTE A TRANSFERAT UN JUCĂTOR DIN BUNDESLIGA
Date: