CIFRELE ULTIMEI ETAPE DIN LIGA A ll-A

Date:

Ediţia 2017-2018 a
eşalonului secund este cea de-a doua din istoria competiţiei în formatul cu o singură serie. În noul sezon participă 20 de echipe, în 2017 urmând a se disputa şi primele două etape ale returului. Iată cele mai interesante şapte cifre pentru runda cu numărul 26:
– 5 meciuri consecutive fără victorie au în acest moment cei de la ASU Poli. Ultimul lor succes a fost consemnat pe 2 decembrie anul trecut, 2-1 cu Dacia Unirea Brăila, iar de atunci au bifat, în ordine, două eşecuri, două egaluri şi, acum, un nou eşec
– 4 luni şi 13 zile au trecut de când Chindia nu a mai bifat un meci fără gol primit în deplasare. După 0-0 cu CS Afumaţi, pe 11 noiembrie anul trecut, târgoviştenii au adunat cinci meciuri consecutive cu cel puţin un gol primit, cele mai multe, două la număr fiind consemnate în duelul cu UTA şi în cel din actuala etapă cu Ripensia
– 6 portari a avut pe foile de joc Ştiinţa Miroslava în acest sezon. Dacă în 2017 ieşenii i-au trecut pe Raul Avram, Jan Turiţă, Sabin Ţintea şi juniorul de 14 ani şi 8 luni, Andrei Bujor, în acest an au mai apărut două nume noi, internaţionalul U18 Ştefan Târnovanu şi, în această rundă, un alt junior de la club, Călin Şerban, de doar 16 ani şi aproape 7 luni
– 3 etape la rând cu gol marcat din lovitură de la 11 metri are Luceafărul Oradea în 2018. Toate penalty-urile au fost transformate de golgheterul bihorenilor, Vlad Rusu, care a ajuns pe locul trei în clasamentul golgheterilor cu 16 reuşite, dintre care patru de la punctul cu var
– 3 este numărul de portari U21 folosit în acest sezon AFC Hermannstadt, după ce în această rundă a debutat între buturi şi Toma Niga. Predecesorii săi au fost Căbuz, absent din cauza convocării la naţionala de tineret şi Horaţiu Moldovan, transferat în primăvară la Voinţa Turnu Măgurele. În plus, sibienii au mai avut până acum şi alte două rezerve de portar U21 nefolosite, Ciorgovean şi Iacob
– 2 penalty-uri au fost ratate în această rundă, ambele de echipele care au terminat meciurile învinse. Prima lovitură de la 11 metri ratată la avut în prim-plan pe Mugurel Dedu (CS Afumaţi), care nu a reuşit să îl învingă pe Bodea (AFC UTA), în timp ce al doilea erou negativ al rundei a fost Predescu (ASU Poli), al cărui şut a fost parat de Niga (AFC Hermannstadt)
– 8 străini au stat pe bancă sau au intrat pe teren în acest sezon pentru AFC UTA Arad. Ultimul sosit este muntenegreanul Stevan Markovic, rezervă nefolosită în meciul cu CS Afumaţi, care se alătură moldoveanului Roşca, titular în aceeaşi partidă. În schimb, în 2017, arădenii i-au mai utilizat pe macedonenii Ajrullahu, Asani şi Adili, pe lituanianul Svedkauskas, pe bosniacul Grahovac şi pe canadianul-guineeanul Boakai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!