Cine beneficiază de măsurile de protecţie sociale pentru încălzire?

Date:

calduraÎn baza prevederilor legale în vigoare, prin care sunt stabilite măsurile de protecţie socială pe perioada sezonului rece, familiile şi persoanele cu venituri reduse beneficiază de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, pe perioada cuprinsă între 1 octombrie 2013 şi 31 martie 2014.
Subvenţiile se acordă pentru trei tipuri de încălzire, respectiv energie electrică (acolo unde încălzirea se face exclusiv prin acest mijloc), gaze naturale şi combustibili solizi sau petrolieri.
„Ajutorul pentru încălzirea locuinţei, care se solicită la primării, se stabileşte pe categorii de venit pentru familiile şi persoanele singure şi se obţine pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia. În vederea stabilirii dreptului la acest ajutor, primarii solicită acte doveditoare, care atestă componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia, precum şi documentele privind locuinţa sau bunurile deţinute de persoanele care fac parte din familie, inclusiv în alte unităţi administrativ-teritori-ale.
În cazul în care, pe baza documentelor doveditoare prezentate de solicitant, există suspiciuni privind veridicitatea situaţiei familiei sau persoanei beneficiare de subvenţie, primarul va dispune efectuarea unei anchete sociale de către serviciul public de asistenţă socială, în baza căreia va decide dacă ajutorul pentru încălzire va fi sau nu acordat. Actele doveditoare trebuie depuse la primăria de domiciliu până la data de 20 noiembrie. Ajutoarele pentru încălzirea cu energie electrică se obţin în aceleaşi condiţii ca cele pentru încălzirea cu gaze naturale, lemne, cărbuni şi combustibili. Consumatorii vulnerabili, respectiv familiile şi persoanele cu un venit lunar cumulat de până la 155 lei, beneficiază de o subvenţie în sumă de 240 lei. Pentru cei ale căror venituri lunare se situează între 155,1 lei şi 210 lei, cuantumul ajutorului pentru încălzire este de 216 lei, iar persoanele cu venituri între 210,1 lei şi 260 lei vor primi 192 lei. Totodată, pentru cei care au un venit lunar între 260,1 lei şi 310 lei, se acordă un ajutor de 168 lei, iar persoanele care câştigă între 310,1 lei şi 355 lei vor primi, ca subvenţie, suma de 144 lei. 120 lei pe lună vor primi cei cu venituri lunare între 355,1 lei şi 425 lei, iar persoanele ale căror venituri se încadrează în pragul imediat următor, cu o limită maximă de 480 lei, vor primi un ajutor în sumă de 96 lei. Cei care înregistrează venituri cuprinse între 480,1 lei şi 540 lei vor primi o subvenţie la încălzire de 72 lei, iar familiile şi persoanele care se încadrează la ultimul prag, cu venituri cuprinse între 540,1 lei şi 615 lei, vor beneficia de un ajutor în valoare de 48 lei/lună”, a precizat Mihaela Valentina Matei, purtător de cuvânt al AJPS Dâmboviţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ce servicii oferă un detectiv particular și cum te pot ajuta?

Când vine vorba de situații delicate care necesitată discreție...

Servicii SEO: Ghid Complet pentru Creșterea Vizibilității Online

Într-o lume digitalizată, vizibilitatea pe internet este esențială pentru...

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...