Cine n-are pe Dumnezeu, n-are nimic

Preot Ioan ŞTEFĂNESCU
Odată împărartul bizantin Vasile Macedoneanul era la vânătoare şi văzând un cerb a slobozit o săgeată asupra lui. Cerbul s-a înfuriat şi l-a atacat pe împărat, l-a luat în coarnele sale, l-a ridicat în sus şi voia să fugă cu el. Dar un bărbat din suita împăratului, cu mult cutaj, a alergat şi a tăiat brâul de care împăratul era prins în coarnele cerbului. Aşa a scăpat împăratul de la moarte. Ştiţi cum a răsplătit împăratul această binefacere? Neputând suferi să fie toată viaţa recunoscător supusului său, i-a tăiat capul, ca şi un trădător, zicând că binefăcătorul său a intenţionat să-l ucidă. Urât gest din partea împăratului şi condamnabilă atitudine. Să răsplăteşti binele cu rău. Dar să nu ne grăbim cu judecata, pentru că de multe ori şi noi ne purtăm la fel. Dacă mă gândesc la câte binefaceri şi daruri primim noi de la Dumnezeu şi ce-i dăm noi în schimb. în loc să-i fim mulţumitori şi recunoscători pentru tot ce ne-a dat, îi călcăm poruncile şi, prin păcatele pe care le săvârşim, îl supărăm în fel şi chip. îl loc să-L vestim în lume, ne ruşinăm şi ne lepădăm de El. Şi, de pe urma purtării noastre păcătoase, ni se trag atâtea necazuri şi suferinţe.
Trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu! Corabia stă pe linia de plutire până la o anumită încărcătură, la o greutate mai mare se scufundă. Teme-te să nu păţeşti la fel, să nu naufragiezi înainte de a ajunge în porturile pe care le nădăjduieşti. Dacă vrem să fim cu Dumnezeu, să nu ne scufundăm, atunci trebuie să face voia Lui, nu voia noastră sau a duşmanilor lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu este să trăim în virtuţi, iar dacă greşim să ne plângem păcatele şi să ne întoarcem la Dumnezeu. „Spune-mi – zice Sf. Ioan Gură de Aur – sunt oare ochi mai frumoşi decât ochii plini de lacrimile pocăinţei? Ce vom răspunde? într-adevăr, nu sunt. Dacă lacrimile lui Petru au putut şterge un păcat aşa de mare (al întreitei lăpădări) cum să nu le ştergeţi şi voi pe ale voastre prin lacrimile voastre? Pocăinţa făcută cu lacrimi şi păreri de rău, cu mărturisirea păcatelor la duhovnic şi cu îndreptarea vieţii aduce mântuire, iar necredinţa aduce deznădejde şi ură. La Dostoievski, în „Demonii”, Kirilov, după ce săvârşeşte păcate mari şi multe, sfârşeşte sinucigându-se. Nietzche se îneacă în nebunie. Arthur Rimbaund îşi distruge viaţa auzind râsul sinistru al idiotului. El duce o viaţă dezordonată, e soldat, dezertor, traficant de arme şi moare într-un spital din Marsilia. Scrierile lui Kafka, codul lui Da Vinci şi altele aduc omului care la citeşte, dezorientare şi dezgust. Mulţi se străduiesc prin scrierile lor ca să semene în lume necredinţa, de parcă a adus în lume vreun bine, cândva, necredinţa.
Nu-i băgaţi în seamă pe cei ce vor să aducă în lume necredinţa şi fel de fel de rele. Nu-i lăsaţi să vă fure minţile, să vă spele creierele cineva cu filosofia şi cu înşelăciuni omeneşti, după înţelesurile cele mai slabe ale lumii şi nu după Hristos. Viaţa fără credinţă e robie, suferinţă, singurătate, iad, nonses şi moarte. Omul necredincios nu are împliniri. Cine n-are pe Dumnezeu, n-are nimic. Aşadar, oameni buni, străduiţi-vă să aveţi mereu pe Dumnezeu în viaţa voastră, iar dacă cumva L-aţi pierdut, întoarceţi-vă la El plângând şi mărturisindu-vă păcatele la duhovnic. îndreptaţi-vă viaţa şi veţi avea parte de Bucurii!
Fără Hristos nu e viaţă. Fără Sf. Liturghie nu se poate trăi. Dacă s-ar putea fără Hristos, atunci El nu s-ar fi întrupat. Dacă s-ar putea fără Sf. Liturghie, Hristos nu ne-ar fi lăsat Sf. Liturghie.
Când mergem la Sf. Liturghie trebuie să ducem jertfă la altar. Fericitul Augustin zice: „Tu cauţi ceea ce ai putea da pentru tine lui Dumnezeu? Dă-te pe tine. Ce cere Stăpânul de la tine, dacă nu pe tine însuţi?!
Dumnezeu cere întoarcerea ta. El aşteaptă întoarcerea omului pentru că asta este preocuparea de bază a lui Dumnezeu.
El te caută şi pe tine! Te aşteaptă cu mâinile întinse! Nu crezi că e timpul să-i răspunzi, spunând: „Tată am greşit… ” iar Tatăl să-ţi zică: „Bine te-ai întors acasă, dragul Tatei? Nu ţi-ar fi mai bine, ca din starea de slugă la străin, pentru că El te caută, şi există posibilitatea de întorcere, să treci în starea de fiu?
E mare diferenţă între a fi rob al lui Dumnezeu (să lucrezi pentru El) şi a fi slugă la străini! E mare diferenţă între a-L avea pe Dumnezeu şi a nu-L mai avea pe Dumnezeu!
Tu, îl mai ai pe Dumnezeu?
Dacă nu… vezi, că El te
caută!