Pentru realizarea, în condiţii de siguranţă, a lucrărilor de poduri din cadrul obiectivului de investiţii „Drum de legătură DJ 713 Dichiu – DJ 714 Zănoa-ga”, perioada de închidere a circulaţiei rutiere, pe acest traseu, se extinde până la data de 21.10.2018.
Restricţiile de circulaţie impuse până la această dată, pe traseul acestui obiectiv, au fost făcute cunoscute publicului, prin comunicatul Consiliului Judeţean Dâmboviţa din data de 19.07.2018.
Prelungirea perioadei de închidere a circulaţiei se datorează atât condiţiilor dificile de execuţie şi intervenţie a utilajelor specifice, cât şi necesităţii programării unor verificări de calitate din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii pentru lucrările deja executate.
Accesul în Platoul Padina – Peştera se realizează pe traseul DJ 714 Glod -Sanatoriul Moroeni – Peştera, iar în Platoul Dichiu – Piatra Arsă, pe traseul DJ 713 (DN 71) – Cabana Cuibul Dorului – Cabana Dichiu – Intersecţie drum Piatra Arsă.
În vederea unei bune informări şi din motive de siguranţă, constructorul va realiza semnalizarea rutieră în următoarele puncte:
– intersecţia DN 71 cu DJ 713 – Cota 1000
– intersecţia DJ 713 cu drumul de legătură, la Cabana Dichiu
– intersecţia DN 71 cu DJ 714 – sat Glod
– intersecţia DJ 714 cu drumul de legătură, la Zănoaga
Pentru evitarea producerii de accidente rutiere, participanţilor la trafic li se recomandă să respecte semnificaţia semnalizării rutiere şi să circule prudent, cu viteză redusă şi cu atenţie, pe sectoarele asfaltate şi pietruite ale DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni – Peştera.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat participanţilor la trafic şi vă asigurăm atât de bunele intenţii, cât şi de interesul instituţiei noastre de a reduce, la limita minimă şi cu sprijinul constructorului, perioada de restricţii impusă.
Circulaţia închisă până la data de 21.10.2018 pe „Drum de legătură DJ 713 Dichiu – DJ 714 Zănoaga”
Date: