Consiliul Judeţean Dâmboviţa s-a reunit în şedinţa extraordinară, joi, 10 noiembrie 2016. Consilierii judeţeni au votat proiectul de hotărâre privind emiterea acordului de principiu pentru asocierea judeţului Dâmboviţa prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa cu unitatea administrativ-teritorială Pucioasa prin Consiliul Local Pucioasa, în vederea realizării obiectivului de investiţii „Instalaţie de alimentare cu apă potabili-zabilă a Staţiei de tratare a apei Pucioasa”.
La data de 16 ianuarie 2016 a fost întreruptă alimentarea cu apă potabilă în oraşul Pucioasa şi în comunele Brăneşti, Doiceşti,Vulcana Băi şi Vulcana Pandele, din cauza infestării bacteriene a sursei lac acumulare Pucioasa. Din aprecierile specialiştilor, cauzele infestării sunt cele datorate colmatării lacului de acumulare în proporţie de 70%, la care se adaugă alte surse de poluare rezultate din deversări şi uzinarea excesivă de pe râul Ialomiţa, ce au condus la reducerea debitelor şi la dezvoltarea bacteriei clostridium perfringens, în condiţii meteorologice favorabile. Prin scrisoarea comună a Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi Instituţiei Prefectului, nr.12561/4527/01.06.2016, adresată Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cuprinzând proiectul de HOTĂ RÂRE DE GUVERN, s-a solicitat sprijin financiar în vederea finalizării conductei de aducţiune pe traseul Moroieni-Fieni, precum şi a lucrărilor suplimentare conexe necesare alimentării cu apă a localităţilor menţionate, proiectul fiind restituit neavizat, cu adresa Ministerului Finanţelor Publice, nr. 7458/23.09.2016, respectiv, adresa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice,
nr. 93518/30.09.2016. Pe lângă aceste documentaţii şi formalităţi de Hotărâre de Guvern amintite, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Instituţia Prefectului au derulat corespondenţă, pe aceeaşi temă şi cu Ministerul Afacerilor Interne – Domnul Ministru Ioan Dragoş Tudorache şi Domnul Secretar de Stat Raed Arafat (scrisoarea nr. 23974/8729/31.10.2016), respectiv Guvernul României – Domnul Prim-ministru Dacian Cioloş (scrisoarea nr. 23439/25.10.2016). Până la executarea unor lucrări ample de decol-matare, igienizare şi salubrizare a lacului de acumulare Pucioasa, lucrare complexă, realizabilă într-un orizont de timp de minim 10 ani şi cu rezultate incerte asupra potabilizării apei, Primăria oraşului Pucioasa, a solicitat prin adresa nr. 27425/09.11.2016 sprijinul în vederea asocierii privind realizarea investiţiei „Instalaţie de alimentare cu apă potabilizabilă a Staţiei de tratare a apei Pucioasa”.
Concret, autorităţile locale sunt decise să realize o aducţiune de apă din zona Berevoieşti până la Staţia Pucioasa, pe o distanţă de 3 km, aducţiune prin care să preia apă de la MHC Water Power -fostul Elsid Titu şi să o aducă în Staţia de tratare a apei Pucioasa şi după procesul de tratare să fie livrată populaţiei. Apa captată în zona Berevoieşti provine din zona montană, respectiv din acumulările Dobreşti şi Gâlma. Mai simplu, pe înţelesul tuturor, această apă provine din acumulările Dobreşti şi Gâlma şi ajunge la Berevoieşti fără să aibă contact cu râul Ialomiţa, evitând astfel poluarea generată de cei peste 30.000 de locuitori, situaţi în amonte de barajul Pucioasa. Investiţia este de aproximativ 240.000 de euro.
Având în vedere faptul că, la această dată, la nivelul Primăriei Pucioasa nu sunt definitivate documentaţiile tehnico – economice şi principalii indicatori, precum şi faptul că nu este clarificat regimul juridic al traseului conductei de aducţiune în zona de siguranţă a barajului, s-a propus şi votat emiterea unui acord de principiu urmând ca detaliile asocierii şi nivelele de finanţare ale fiecărei UAT, să fie stabilite prin bugetul anului 2017.
CJ Dâmboviţa şi-a dat acordul de principiu pentru asocierea cu Consiliul Local Pucioasa, în vederea realizării unei aducţiuni de apă din zona Berevoieşti până la Staţia Pucioasa, pe o distanţă de 3 km
Date: