CJ Dâmboviţa solicită urgentarea finalizării reţelei de apă prin CNI din oraşul Fieni

Date:

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alin Manole, s-a întâlnit luni, 5 februarie 2018, cu reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Investiţii, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi primăriilor Pucioasa şi Fieni, pentru a evalua stadiul lucrărilor la obiectivul „Reabilitare conductă de aducţiune apă pe traseul comuna Moroeni – comuna Moţăieni – oraşul Fieni şi reabilitare reţea distribuţie apă în oraşul Fieni, judeţul Dâmboviţa”, parte a proiectului „Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, a staţiilor de tratare a apei potabile şi staţiilor de epurare a apelor uzate în localităţile cu o populaţie de până la 50.000 locuitori”.
La discuţii au fost prezenţi şi reprezentanţi ai fimei executante, precum şi dirigintele de şantier. în prezent, stadiul fizic al proiectului, în valoare de 19.285.848 lei, este de 95%. Contribuţia financiară a Consiliului Judeţean Dâmboviţa a fost de 2.437.213 lei şi a achitat-o integral.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alin Manole, a solicitat urgentarea lucrărilor şi finalizarea conductei începute în anul 2010, prin intermediul căreia se va asigura alimentarea cu apă a zonei de nord a judeţului. Lucrările la această conductă vor fi finalizate până la sfârşitul anului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Noul sistem e-SIGUR pentru siguranța rutieră pe șosele 

 Noul sistem e-SIGUR, implementat de Poliția Română, aduce o...

Dâmbovița: Exporturile au scăzut cu  10,4% , importurile au fost mai mari cu 8,8%.

Datele oficiale după primele trei trimestre confirmă că 2024...

Atenție părinți! Pericolul ascuns al bateriilor mici din jucării!

În fiecare zi, copiii se joacă cu jucării electrice...