Clarificări de ordin tehnic privind accesarea proiectelor finanţate prin PNDR 2020

Date:

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Ruralea reactualizat situaţia speţelor tehnice de interes general, ca urmare a solicitărilor de clarificări primite de la potenţialii beneficiari ai investiţiilor finanţate prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Astfel, au fost adăugate clarificări privind criteriul de selecţie 4 -Principiul lanţurilor alimentare integrate – din Ghidul solicitantului pentru submăsura 4.1a, pentru care s-au primit cele mai multe întrebări de la fermierii care doresc să depună cereri de finanţare în cadrul actualei sesiuni deschise.
„Căutăm în permanenţă metode şi instrumente de lucru prin care să venim în sprijinul solicitanţilor şi beneficiarilor de fonduri europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală. În acest sens, consider că prezentarea acestor cazuri tehnice de interes şi cu aplicabilitate generală alături de soluţiile propuse de experţii Agenţiei pot fi extrem de utile celor care se pregătesc să depună Cererile de finanţare, reducând timpul în care ar fi solicitat în scris şi ar fi primit răspunsul instituţional”, a menţionat Directorul general al AFIR, Adrian
CHESNOIU.
Printre solicitările adresate de către potenţialii beneficiari se numără şi clarificarea modalităţii de acordare a punctajului la principiul de selecţie 4 al submăsurii 4.1a (Investiţii în exploataţii pomicole), în situaţia în care procesarea şi comercializarea pentru anumite produse pomicole se va realizaprintr-o investiţie proprie cuprinsă în noul proiect, iar alte soiuri se vor procesa şi comercializa prin intermediul grupului de producători din care solicitantul face parte. În acest caz, având în vedere că punctajul maxim pe care îl poate obţine un proiect este de 100 de puncte, precizarea se face în sensul că punctajul maxim pentru principiul de selecţie 4, se calculează fără a se cumula criteriile de selecţie din cadrul principiului de selecţie – punctajul maxim la principiul de selecţie 4 fiind astfel de 15 puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Explozie în comuna dâmbovițeană Vișina 

Pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unei...

Tânăr prins conducând fără permis valid pe drumurile din Dâmbovița

Polițiștii Serviciului Rutier Dâmbovița au prins un tânăr de...