La începutul săptămânii trecute, Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, cu majoritate – 302 voturi „pentru”, 2 voturi „împotrivă” şi o abţinere – proiectul de lege care reglementează activitatea de voluntariat în România, iniţiat de deputatul PSD Mihai Sturzu şi semnat de alţi 107 parlamentari PSD, PNL, PC şi UNPR. Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat în luna februarie 2014. Legea este organică, Camera Deputaţilor fiind for decizional. Legea volu-tariatului reglementează participarea persoanelor fizice, neremunerată şi bazată pe decizia liber consimţită a acestora, la activităţi de voluntariat organizate în România de persoane juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ. Proiectul de lege defineşte şi contractul de voluntariat, care reprezintă convenţia încheiată între un voluntar şi organizaţia gazdă, în temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a fi remunerată, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului. Legea mai prevede că organizaţia gazdă va elibera, la cererea voluntarului, un certificat de voluntariat la care este anexat un raport de activitate. Totodată, voluntariatul va fi recunoscut ca experienţă profesională. Încheierea unui contract de voluntariat va fi obligatorie, astfel încât în spatele voluntariatului să nu se mai ascundă munca la negru. Perioadele de voluntariat vor fi recunoscute prin certificate de voluntariat. Cu câteva săptămâni în urmă şi Claudia Gilia, preşedinta OFSD Dâmboviţa a primit certificatul de voluntar al Crucii Roşii Dâmboviţa, dar şi membru onorific. Anul trecut, pe 5 decembrie de Ziua Internaţională a voluntarilor, Societatea Naţională de Cruce Roşie (SNCR) filiala Dâmboviţa şi-a premiat, voluntarii din judeţul. 250 de persoane au primit „Certificate de voluntar”, care atestă implicarea lor, de-a lungul vremii, în activităţile SNCR Dâmboviţa. Voluntariatul în contextul Crucii Roşii sau Semilunii Roşii reprezintă o activitate efectuată de bună voie, în beneficiul persoanelor vulnerabile. Voluntarii pot avea roluri foarte diverse, la toate nivelurile. Ei sunt implicaţi în crearea politicilor şi monitorizare (de exemplu membri ai organelor de conducere şi delegaţi la Adunările generale), în management şi administraţie (planificare, contabilitate, activitate de birou şi de sprijinire a membrilor), în organizarea şi punerea în practică a serviciilor/programelor (voluntarii implicaţi în servicii, conducătorii de echipe şi instructorii), în colecta de fonduri, în activităţi de promovare (campanii şi difuzare) şi în consiliere şi rezolvarea problemelor (experţi sau consultanţi voluntari).