CLM TÂRGOVIŞTE VINE IN SPRIJINUL UZINEI DE ARMAMENT DE LA DRAGOMIREŞTI

Date:

Primaria TargovisteIeri a avut loc o şedinţă de îndată a Consiliului Local Municipal Târgovişte. Ordinea de zi s-a rezumat la acordarea, cu titlu de închiriere, a unui schimbător de căldură, necesar Uzinei de Armament de la Dragomireşti. Această piesă era deosebit de necesară respectivei societăţi, deoarece cea pe care o aveau se stricase şi, în lipsa ei, se pierdeau contracte importante şi, pe cale de consecinţă, bani şi locuri de muncă. Consilierii locali au răspuns invitaţiei de a participa la şedinţă, cum se zice… la mustaţă. Spunem aceasta deoarece, fiind un subiect ce ţine de patrimoniu, era nevoie de minim 14 din cei 21 de consilieri, fapt care s-a şi împlinit. Unicul schimbător de căldură existent în judeţ este cel de la Termica şi se află în conservare. Votarea de către consilieri a acestui proiect de hotărâre se constituie, aşa cum a precizat şi un ajutor dat judeţului. Chiria percepută este una modică, de 500 de lei/lună, mai ales că valoarea de cumpărare a unui ast-el de schimbător de căldură este de 130 milioane de lei vechi. Menţionăm faptul că societatea a comandat respectiva piesă, dar ea soseşte în aproximativ 45 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!