După o perioadă destul de lungă de aşteptare şi asta nu din vina municipalităţii, responsabilii din Compania Naţională de Investiţii au mai făcut un pas în direcţia concretizării proiectului de reabil-itare-modernizare a Cinematografului Independenţa.
„În urmă cu câteva zile CNI a semnat contractul de reabilitare şi modernizare a Cinema Independenţa. Sper ca lucrările să debuteze cât mai curând. Totodată, tot în urma cu câteva zile am fost notificaţi de către Agenţia de Dezvoltare Regională sud Muntenia, că proiectul care vizează transportul în comua din municipiul Târgovişte, cel mai mare proiect pe fonduri europene care urmează sa fie implementat la Târgovişte, a intrat în faza de evaluare tehnică, el fiind declarat eligibil şi urmând ca în perioada următoare să semnăm şi acolo contractul de finanţare. Asa cum v-am menţionat, în paralel se desfăşoară şi licitaţia de achiziţie a mijloacelor de transport în comun şi sper ca foarte curând să putem semna contractul de furnizare”, a declarat primarul Cristian Stan cu acest prilej.
CNI a semnat contractul pentru reabilitarea Cinema Independenţa
Date: