În tot județul Dâmbovița, când vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp, iar izolat vor fi vijelii și grindină.
ISU Dâmbovița a luat măsura înştiințării tuturor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, dar şi a instituţiilor cu atribuţii în gestionarea fenomenelor meteorologice prognozate, pompierii dâmbovițeni fiind pregătiți să intervină în sprijinul comunităţilor.
În cazul manifestării fenomenelor prognozate, recomandăm cetățenilor:
să curețe șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.
în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.
să întrerupă orice activitate desfășurată în aer liber și să se adăpostească în imobile sau spaţii închise, care le asigură protecţia.
parcarea autoturismelor se va face în zone ferite, la distanţă de copaci, stâlpi de electricitate sau alte obiecte care i-ar putea răni prin cădere.
dacă sunt surprinși în zone deschise, trebuie să se îndepărteze rapid de zona în care se manifestă fenomenele şi să identifice un spaţiu care le garantează protecţia.
Orice situaţie care poate pune în pericol viaţa unui cetăţean trebuie anunțată în cel mai scurt timp la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112!