Colegiul Prefectural Dâmboviţa s-a reunit într-o şedinţă la care au participat şefii instituţiilor deconcentrate. A fost o şedinţă operativă. La primul punct, col. Mirel Pietreanu a prezentat un raport al activităţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, pe lunile de iarnă, din care s-a desprins activitatea de intervenţie în perioada ianuarie – februarie. Astfel, au fost întreprinse o serie de măsuri pe perioada codurilor galbene şi portocali de zăpadă, în judeţul Dâmboviţa: „În perioada ianuarie – februarie 2014 au fost emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie trei avertizări meteorologice Cod Galben şi două atenţionări meteorologice Cod Portocaliu de ninsori abundente însoţite de viscol. Prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al C.J.S.U. şi prin intermediul Compartimentului Monitorizare Situaţii de Urgenţă şi Dispecerat din cadrul I.S.U. „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa, în permanenţă atenţionările şi avertizările primite de la Administraţia Naţională de Meteorologie au fost prelucrate şi retransmise în timpi operativi prin intermediul serviciului S.M.S. implementat în cadrul I.S.U. „Basarab I” şi ulterior prin fax către toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi factorii de decizie cu atribuţiuni în gestionarea situaţiilor de urgenţă produse ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase, precizându-se măsurile ce trebuie luate pe perioadele de instituire a codurilor de avertizare (portocaliu, galben), funcţie de gravitatea situaţiei, neexistând disfuncţionalităţi în acest sens. În perioada vizată, în conformitate cu prevederile Dispoziţiei comune I/1931/2013 şi a completărilor ulterioare, la propunerea Inspectorului Şef al I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa şi aprobarea domnului prefect ing. Victor Sanda s-a dispus completarea grupei operative constituită la sediul I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa, atât în prima etapă formată din reprezentânji ai structurilor M.A.I., cât şi în a doua etapă cu reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţiuni în gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice sezonului rece. În perioada vizată au fost organizate un număr de şase şedinţe extraordinare ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa care au avut în ordinea de zi, analizarea măsurilor necesare a fi aplicate pentru atenuarea efectelor fenomenelor meteorologice prognozate, din care 4 şedinţe extraordinare s-au desfăşurat în urma videocon-ferinţelor Comandamentului Central de Iarnă. În urma căderilor masive de zăpadă prognozate la nivelul judeţului Dâmboviţa s-au produs o serie de evenimente excepţionale, ce au necesitat o atenţie deosebită”, a afirmat col. Mirel Pietreanu. A urmat o informare privind principalele activităţi şi direcţii de acţiune ale Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa. în acelaşi cadru şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Mirel Nica, a prezentat Programul strategic pe anul 2014. Prefectul judeţului, Victor Sanda, a făcut un apel către toţi cei prezenţi ca, în perioada următoare, fiecare să-şi îndeplinească în mod corespunzător sarcinile de serviciu, punând accent pe rezolvarea problemelor cetăţenilor, având în vedere că la unii şefi de deconcentrate nu li s-a uscat bine cerneala pe hârtia de numire şi nici nu vin la Colegiul Prefectural. Un caz concret fiind cel al şefului de la Garda de Mediu care şi-a trimis un subaltern la şedinţă.