COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEAL „CURTEA DOMNEASCĂ” ÎNREGISTREAZĂ UN REAL SUCCES

Date:

Perioada 1 iunie 2016 – 1 iunie 2017 s-a dovedit a fi pentru Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte una de succes. Depăşirea recordului anterior de vizitatori, dezvoltarea patrimoniului muzeal, organizarea de simpozioane şi publicarea de articole, dar şi expoziţiile organizate la sediu fac din perioada 1 iunie 2016 – 1 iunie 2017, una foarte greu de întrecut, din anumite puncte de vedere.
Dezvoltarea Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, prin susţinerea financiară a MFSEE, din cadrul Programului „Conservarea şi revi-talizarea patrimoniului cultural şi natural”, a continuat în această perioadă, prin noi lucrări de restaurare, la încă un monument – Casa Atelier „Gabriel Popescu”, restaurată şi consolidată prin proiectul „Restaurarea şi consolidarea Casei Atelier Gabriel Popescu, Comuna Vulcana-Pandele, judeţul Dâmboviţa”.
Pornind de la aceste premise, în activitatea managerială a complexului muzeal s-au întreprins măsuri care au asigurat evoluţia instituţiei şi plasarea ei în topul celor mai vizitate şi apreciate instituţii muzeale din ţară care se bucură de prestigiu, în aşa fel încât, de la un an la altul, numărul vizitatorilor a crescut, s-au adăugat noi colaborări cu instituţii de cultură, dar şi cu ambasade, şcoli, ONG-uri, precum şi cu alte muzee din ţară cu care am derulat proiecte comune.
Principale obiective propuse şi realizate în această perioadă au fost:
– Deschiderea de noi expoziţii muzeale permanente. În perioada iunie 2016 – iunie 2017 a reintrat în circuitul turistic Casa Atelier „Gabriel Popescu”, restaurată şi consolidată prin proiectul „Restaurarea şi consolidarea Casei Atelier Gabriel Popescu, Comuna Vulcana-Pandele, judeţul Dâmboviţa”, prin susţinerea financiară a MFSEE, din cadrul Programului „Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural”;
– Asigurarea conservării şi restaurării clădirilor monument istoric din patrimoniul instituţiei. S-a acordat o atenţie specială efectuării lucrărilor de reabilitare la clădiri şi la expoziţiile de bază, acestea fiind elementele de prim impact cu publicul vizitator;
– Intensificarea activităţii de reinventariere a patrimoniului. În fiecare an, patrimoniul muzeului devine tot mai numeros, datorită obiectelor descoperite pe şantierele arheologice sau provenite din donaţii. În prezent, instituţia adăposteşte 64.513 obiecte de patrimoniu;
– Asigurarea unui contact permanent cu mediile de informare, fundaţii, organizaţii non-guvernamentale, unităţi de învăţământ, organisme internaţionale, naţionale şi judeţene specifice; – Eficientizarea activităţii, prin reducerea costurilor serviciilor culturale oferite concomitent cu sporirea calităţii acestor servicii.
– În perioada analizată, 11 angajaţi ai Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” au participat la cursuri de perfecţionare, după cum urmează: 4 angajaţi au urmat cursuri în domeniul managementului proiectelor şi achiziţiilor publice, iar 7 angajaţi au participat la cursuri de prim-ajutor în cadrul Asociaţiei „Crucea Roşie” Dâmboviţa;
– Protejarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural mobil şi imobil;
– Înregistrarea volumelor în evidenţa informatizată a colecţiei de publicaţii ce alcătuieşte biblioteca Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte;
– Adecvarea ofertei de programe culturale şi educaţionale la nevoile si exigenţele publicului;
– Creşterea numărului de vizitatori. Pe parcursul anului 2016, ne-am propus atingerea unui număr de 165.000 vizitatori. Până la sfârşitul anului 2016, s-au înregistrat 327.395 vizitatori, în creştere cu 98,42% faţă de numărul estimat. Acestă creştere a fost generată şi de intrarea în patrimoniul instituţiei a unui nou obiectiv, Peştera lalomiţei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ce servicii oferă un detectiv particular și cum te pot ajuta?

Când vine vorba de situații delicate care necesitată discreție...

Servicii SEO: Ghid Complet pentru Creșterea Vizibilității Online

Într-o lume digitalizată, vizibilitatea pe internet este esențială pentru...

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...