Componente de maşini furate din străinătate şi aduse în ţară cu tirul

Date:

frontieraDoi tineri sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire, după ce poliţiştii au depistat în remorca unui camion pe care cei doi îl conduceau, bunuri în valoare de peste 6.000 de euro, introduse fraudulos în ţară. Oamenii legii spun că bunurile au fost aduse din Germania şi Austria: „Poliţiştii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire, după ce au depistat în remorca unui camion bunuri în valoare de peste 6.000 de euro, introduse fraudulos în ţară. La data de 18/19 iulie 2013, ca urmare a cercetărilor efectuate de Poliţia Oraşului Fieni privind activitatea infracţională a unei grupări specializate în comiterea de furturi de pe teritoriul Uniunii Europene şi în baza unei semnalări efectuate de Poliţia Oraşului Fieni, poliţiştii din cadrul Poliţiei de Frontieră Borş , judeţul Bihor au identificat un ansamblu de vehicule, în care erau transportate în mod legal diferite mărfuri (produse alimentare, lubrefianţi, uleiuri minerale), de provenienţă Germania şi Austria. Cu ocazia unui control amănunţit, în interiorul remorcii, între paleţii cu mărfurile respective se aflau 8 roţi complete de camion şi mai multe elemnete de caroserie, toate în valoare de 6.000 de euro, pentru care conducătorul auto şi însoţitorul acestuia, nu au putut prezenta documente legale de provenienţă şi transport” a declarat agent Raluca Florescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni au procedat la desigilarea ansamblului de autovehicule, bunurile pentru care transportatorul nu a putut face dovada provenienţei fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. Cei doi suspecţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!