La data de 27 ianuarie a.c., în ședința de Guvern a fost adoptată Ordonanța de Guvern pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.Noile modificări prevăd sancționarea comportamentului agresiv adoptat în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, cu amendă contravențională având o valoare cuprinsă între 580 de lei și 725 de lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Sunt considerate comportamente agresive următoarele:
Deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
Folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
Circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, de natură a intimida conducătorul acestuia;
Pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților.
Totodată, circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor urmează să fie sancționată cu amendă a cărei valoare este cuprinsă între 1.305 de lei și 2.900 de lei, abatere prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (în prezent această faptă fiind sancționată cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni) și, în plus, cu aplicarea sancțiunii complementare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Se introduce o majorare cu 30 de zile a perioadei de suspendare aplicată pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată și se trece la o clasă superioară de contravenții pentru nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depășire, fiind prevăzută o creștere a sancțiunii contravenționale, noile amenzi ajungând la o valoare cuprinsă între 870 și 1.160 de lei.
Alte modificări vor fi aduse și cu privire la soluția de suspendare, de drept, a termenului de prescripție de 6 luni, pentru cumulul de 15 puncte de penalizare, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
De asemenea, se stabilește viteza maximă admisă în afara localităților pentru vehiculele din categoria A2, respectiv 110 km/h pe autostrăzi, 90 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri.
Nerespectarea obligației de a menține curate, în mod permanent, parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea, în timpul mersului, reprezintă o nouă contravenție ce va fi sancționată cu amendă cuprinsă între 870 și 1.160 lei.