O mare parte din Romania a vibrat puternic duminică, 10 decembrie, în județul Dâmbovița, cete de colindători au reaprins magia datinilor și obiceiurilor de iarnă
Încă de la primele ore ale dimineții, în comuna dâmbovițeană Moroeni, străzile au prins viață, aveai impresia că ești într-un periplu prin Maramureș,Neamț, Suceava, Botoșani și nu în ultimul rând Dâmbovița-Moroeni, unde tradițiile și obiceiurile de iarnă diferă de la o zonă la alta, dar frumusețea lor, unicitatea și ineditul sunt cuvinte care nu lipsesc din nicio descriere.
Festivalul Colindelor de la Moroeni, a ajuns anul acesta la ediția a V-a , o tradiție păstrată cu sfințenie de către administrația locală condusă de primarul Laurențiu Moraru, un festival de datini și obiceiuri de iarnă.
Festivalul a debutat cu parada a cetelor de colindători, punându-se în evidență costumele și obiceiurile specifice fiecărei zone.
Nu au lipsit invitații de la județul, prefectul Claudia Gilia, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, secretarul de stat Ionuț Săvoiu, deputatul Carmen Holban, vicepreședintele CJ Dâmbovița, Luciana Cristeadar și primari din localitățile învecinate ale comunei Moroeni.
Într-o atmosferă caldă, însoțită de sunete, arome și lumini de sărbătoare, colindatorii au reînviat atmosfera sărbătorilor de iarnă prin colindele și tradițiile străvechi.
În acest an, invitat special a fost Fuego care a creat o atmosferă de basm.
Un adevărat spectacol au oferit și:
Ansamblul „Simion Florea Marian“ din Ilişeşti , județul Suceava
Ansamblul ” Junii Moiseiului ” din Moisei, județul Maramureș
Ansamblul „Izvoarele Borcutului” din Borca, județul Neamț
Ansamblul ” Codruleţul” din comuna Vorona, județul Botoșani
Corul Parohial ” Glod ” din comuna Moroeni, județul Dâmbovița
Ansamblul „Cununița” al Școlii Moroeni, comuna Moroeni, județul Dâmbovița
Și anul acesta, Consiliul Județean Dâmbovița a susținut desfășurarea acestui Festival.
Ca de fiecare dată s-au alăturat acestui eveniment și sponsori.
O zi de neuitat,vocile colindătorilor, veniți din toate colturile țării, au răsunat ape străzile comunei Moroeni, la poalele munților Bucegi.