Conducerea CJ Dâmbovița și prefectul județului au fost în mijlocul comunităților din  Răzvad și Ghimpaţi 

Date:

Chiar dacă vremea a fost una capricioasă, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan și prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia au mers în comuna Răzvad unde cetățenii au sărbătorit Ziua comunei, după trei ani de pauză.

Administrația locală condusă de edilul Emanuel Spătaru a pregătit surprize pentru cei mici si un spectacol extraordinar de muzică populară și muzică ușoară.

Nu au lipsit invitații de la județ, prefectul Claudia Gilia, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, parlamentari, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, consilieri județeni, șefi de deconcentrate, consilierii locali și primari din comunele învecinate.

Atât edilul Emanuel Spătaru cât si invitații de la județ au transmis gânduri bune răzvădenilor.

” Alături de răzvedeni și de primarul lor, Emanuel Spătaru, de colegi și de prieteni, am sărbătorit ziua comunei Răzvad! Răzvedenii au fost și vor fi întotdeauna mândri de locul în care trăiesc și își cresc copiii. Au și de ce! De la an la an, comuna este din ce în ce mai frumoasă, o adevărată comună europeană, iar acest lucru se datorează hărniciei locuitorilor săi.

La Mulți Ani, Răzvad! La Mulți Ani tuturor răzvedenilor!”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan 

Ziua ghimpățenilor 

Ghimpățenii au sărbătorit 451 de ani de la prima atestare documentară.

O sărbătoare de suflet pregătită de administrația locală alături de familia  Gheorghe și  alți oameni cu suflet mare. 

Cântecul și voia bună nu au lipsit din program. Pe lângă ghimpățenii care au creat un program artistic deosebit, ziua a fost întregită cu programul artistic susținut  de Daniela Gyorfi,  Axinte, Alin Oprea -Talisman și Maria Constantin. 

Nu au lipsit  din program activităţile sportive – skandenberg cu omul record- Radu  Valahu și răcăreanul  Sergiu Tecu,  dublu  campion european de skandenberg.

Sportul a fost la el acasă şi nu a lipsit meciul de fotbal Old Boys Ghimpaţi- Colacu-Foresta Răcari.

Nu au lipsit invitații de la județ, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prefectul Claudia Gilia, secretarul de stat Ionuț Săvoiu, Cristian Avanu și alți invitați. 

 „Satul Ghimpați din orașul Răcari sărbătorește astăzi 451 de ani de la prima atestare documentară!

 Am vrut ca alături de colegi și prieteni, să le fim alături oamenilor din Ghimpați și să le urăm multă sănătate și tot binele din lume. 

  „La Mulți Ani”!”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Noțiuni esențiale despre site-uri web: Ghid pentru începători și nu numai

Construirea unui site web poate părea, la prima vedere,...

Mărfuri contrafăcute în valoare de aproape 1 million de euro

Polițiștii au realizat o captură impresionantă, au descoperit 9.352...

Atenție, utilizatori! Crește numărul atacurilor cibernetice pe rețelele sociale. Cum te poți proteja!

În ultima perioadă, tentativele de compromitere a conturilor de...
error: Conținutul este protejat!!