La sfârşitul săptămânii trecute, social-democraţii dâmboviţeni şi-au ales un preşedinte executiv şi şi-au întregit numărul de vicepreşedinţi, conform modificărilor aduse la statutul PSD. La Conferinţa Extraordinară a PSD Dâmboviţa au fost prezenţi aproximativ 230 de delegaţi, preşedinţi de organizaţii, consilieri judeţeni, primari, viceprimari şi membri ai Biroului Permanent. Teatrul Municipal („Tony Bulandra”) din Târgovişte a fost gazda Conferinţei Extraordinare a Partidului Social Democrat Dâmboviţa. Senatorul social democrat Leonardo Badea a fost ales preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa, în cadrul conferinţei judeţene extraordinare a partidului. Leonardo Badea a deţinut anterior funcţia de secretar executiv al partidului. Funcţia de preşedinte executiv al organizaţiei judeţene fusese desfiinţată în cadrul conferinţei judeţene din luna aprilie, ultimul preşedinte executiv fiind actualul lider al social democraţilor dâmboviţeni, Adrian Ţuţuianu. Ulterior, după Congresul PSD, modificarea statutului partidului a obligat organizaţiile la reînfiinţarea funcţiei. Tot la Conferinţa extraordinară, Mihai Puşcaşiu a fost ales secretar executiv al partidului, în locul lui Leonardo Badea, iar numărul de vicepreşedinţi a crescut la 19. Pentru vicepreşedinţi nu s-au mai făcut alegeri, fiind validaţi primi 4 candidaţi aleşi la conferinţa judeţeană în funcţie de numărul de voturi: Florin loniţă, Ion Nicolae, Dorinel Soare şi Marin Olaru. De asemenea, în urma demisiei din motive de incompatibilitate a vicepreşedintelui Mirel Nica, Fănuţ Costea a fost şi el validat vicepreşedinte.