Consultare publică demarată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării privind funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie

Date:

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat pe 25 mai, în consultare publică, proiectul de Hotărâre de Guvern privind funcţionarea unităţilor de învăţământ pre-universitar cu statut de unităţi-pilot, experi

mentale şi de aplicaţie.
Proiectul a fost elaborat în conformitate cu prevederile articolului 26 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în virtutea căruia Ministerul Educaţiei şi Cercetării are posibilitatea de a stabili, prin Hotărâre de Guvern, funcţionarea unor unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie în sistemul de învăţământ preuniver-sitar. Acestea vor face parte din sistemul naţional de învăţământ şi au ca scop testarea unor noi modele curriculare şi de carieră didactică.
În urma amplei consultări, „România Educată”, derulată timp de doi ani (2016-2018) sub egida Preşedintelui României, au rezultat o viziune şi o strategie pentru educaţia românească în orizontul anului 2030, în raport cu care Guvernul României îşi asumă acest proiect esenţial pentru educaţie sustenabilă şi competitivă

la nivel global. În prezent, problemele identificate la nivelul învăţământului pre-universitar sunt legate de lipsa descentralizării deciziei, de birocratizare şi de lipsa implicării în decizie a beneficiarilor direcţi şi indirecţi ai educaţiei.
Nicio şcoală nu va fi obligată să participe la pilotare, o condiţie esenţială pentru a face parte din program fiind anunţarea intenţiei unităţii de învăţământ, în urma hotărârii Consiliului de administraţie şi doar după avizul consiliului profesoral, al Consiliului şcolar al elevilor şi al Consiliului reprezentativ al părinţilor.
Lista unităţilor-pilot va fi aprobată până la data de 1 iulie 2020, în aşa fel încât părinţii elevilor care ar urma să studieze pe un model curricular pilot vor putea lua decizia în cunoştinţă de cauză, fiind astfel respectată nevoia de pre-dictibilitate a beneficiarilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...