Pe o suprafaţă de 16.481 mp, situată în vecinătatea viitorului mall se construieşte un parc public de agrement. Este o investiţie care, în afara amenajării unei suprafeţe de peste 14.000 mp. ca şi spaţiu verde, presupune şi construirea unei piaţete şi a unei fântâni arteziene, a unui loc de joacă, a unei zone de fitness, a unei biblioteci în aer liber, dar şi amenajarea aleilor pietonale şi a pistelor pentru biciclete.
„Spaţiul verde va cuprinde zone cu vegetaţie bogată şi peluze ce pot fi folosite ca locuri de picnic. Se vor planta aproximativ 500 de arbori şi arbuşti din specii răşinoase şi foioase şi se vor amenaja zone cu flori. Va exista şi un sistem automat de irigaţii. Iluminatul ambiental se va realiza cu stâlpi de iluminat şi corpuri LED, iar iluminatul decorativ va presupune bolarzi şi proiectoare. Vor fi amplasate cişmele şi toalete. De asemenea, parcul va fi dotat cu bănci, coşuri de gunoi, rastele şi o staţie de biciclete”, precizează primarul Municipiului Târgovişte, Cristian Stan.
Valoarea investiţiei este de 7.080.721,49 lei, inclusiv TVA, durata de execuţie maximă este de 12 luni, iar sursa de finanţare este asigurată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Continuă lucrările de amenajare a noului parc din zona UM Gară
Date: