Controale ANSVSA în sectorul produselor alimentare de origine

Date:

Controalele inspectorilor sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală se realizează în baza Programului de supraveghere şi control pentru anul 2021 şi vizează operatorii din industria alimentară care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, pâinii şi produselor de patiserie, altor produse alimentare, băuturilor răcoritoare şi alcoolice, precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume -fructe.
În cursul lunii ianuarie 2021, Direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat un număr de 6.791 de controale în unităţile din industria agroali-mentară.
Acţiunile de verficare au fost efectuate la nivel naţional şi au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare şi funcţionare a unităţilor, a modului de întreţinere şi igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condiţiilor de prelucrare şi de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerinţelor de trasabilitate şi a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).
Controalele efectuate de inspectorii ANSVSA se concentrează în principal pe prevenţie şi consilierea operatorilor din industria alimentară. Sancţiunile contravenţionale sunt acordate în momentul în care deficienţele constatate iniţial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor.
Ca urmare a neregulilor constatate şi încălcării prevederilor legislaţiei în domeniul siguranţei alimentelor, au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi s-au aplicat 77 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 453.400 de lei.
În urma controalelor efectuate au fost constatate o serie de neconfor-mităţi, dintre care menţionăm:

  • neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă şi fabricaţie (neîntreţinerea igienică a spaţiilor de depozitare, întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor tehnologice de producţie, lipsa sursei de apă şi a grupului sanitar, lipsa vestiarului pentru angajaţi, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanţe destinate operaţiunilor de dezinfecţie, nee-fectuarea operaţiunilor de DDD în condiţiile legislaţiei specifice domeniului alimentar; neconformităţi privind întreţinerea şi igiena echipamentului

de protecţie sanitară a personalului muncitor şi/sau legate de atestarea stării de sănătate a acestuia);

  • neconformităţi privind monitorizarea şi implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP;
  • neconformităţi legate de asigurarea trasabilităţii şi conformităţii produselor alimentare (etichetare, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare);
  • alte tipuri de neconformităţi: desfăşurarea de activităţi neînregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, nu există evidenţe în ceea ce priveşte triajul epidemio-logic, neanunţarea începerii activităţii).
    în timpul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator conform procedurilor şi instrucţiunilor din Programul de supraveghere şi control pentru anul 2021, urmărindu-se conformitatea produselor alimentarea, încadrarea calităţii acestora în limitele maxime admise privind prezenţa de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţe interzise în alimente. De asemenea, s-au prelevat probe în vederea verificării conformităţii în ceea ce priveşte respectarea criteriilor microbiologice în alimente şi de pe suprafeţe/ ustensile de lucru în unităţile de industrie alimentară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!