In perioada 1 iulie – 31 august 2019 Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a organizat la nivel naţional controale tematice pentru prevenirea propagării pestei porcine africane (PPA), privind verificarea modului de respectare a condiţiilor sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la trasabili-tatea, ambalarea, marcarea, certificarea, transportul, depozitarea şi comercializarea cărnii proaspete de porc, precum şi a cărnii tocate, a cărnii preparate şi a produselor obţinute din carne de porc sau care conţin carne de porc.Au fost verificaţi operatorii din sectorul alimentar care comercializează produse alimentare de origine animală în cadrul unităţilor de vânzare cu amănuntul, situate în zonele de agrement şi în localităţile de interes turistic.
Inspectorii ANSVSA au verificat 8.974 de unităţi, dintre care:
3.298 de restaurante;
339 de cantine;
194 de unităţi de tip catering; 364 de pensiuni turistice; 2.629 de magazine alimentare; 1.414 de carmangerii şi măcelării.
Împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere, inspectorii ANSVSA au verificat şi 1.350 de mijloace de transport auto.Pentru abaterile de la legislaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, au fost aplicate 473 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.722.060 de lei.De asemenea, au fost emise 14 de Ordonanţe de suspendare a activităţii şi 33 de Ordonanţe de interzicere a desfăşurării activităţii unor unităţi din sectorul alimentar. Totodată, inspectorii veterinari au dispus măsuri de reţinere oficială şi expediere către unităţi de neutralizare pentru 1.441 de kg carne de porc şi produse din carne de porc, a căror trasabilitate nu a putut fi demonstrată.Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social şi economic.
Controale în unităţile de alimentaţie publică pentru prevenirea răspândirii virusului Pestei Porcine Africane
Date: