Primăria Municipiului Moreni şi Cercul de Mediu de la Clubul Copiilor Moreni vor organiza, în perioada 8 – 10 iulie 2013, cea de a IX-a ediţie Simpozionului – Concurs Internaţional „Copii, salvaţi planeta albastră!”. Secţiunile concursului sunt: Secţiunea 1 -Abilităţi practice (desene, picturi, colaje, fotografii, obiecte din materiale reciclabile, origami, împletituri), Secţiunea 2 – Creaţii literare (poezii, eseuri, teatru, videoclip, scurt metraj, desen animat, spot publicitar), Secţiunea 3 – Proiecte de mediu/referat elevi (prezentări powerpoint, referate, studii, lucrări ştiinţifice), Secţiunea 4 – Simpozion cadre didactice.
Programul evenimentului: Luni, 8 iulie
14.30 Deschiderea festivă. Scurtă prezentare a proiectului. Prezentare invitaţi. Program artistic
Marţi, 9 iulie
10.00 – 13.00 Simpozion – Deschidere lucrări. Ateliere de lucru – concurs 14.00 – 15.30 Simpozion (prezentări şi dezbateri). Jurizarea şi evaluarea lucrărilor realizate în cadrul atelierelor
16.30 – 18.30 Înmânarea diplomelor şi a certificatelor de participare. Premierea elevilor participanţi
20.30 – 22.30 Festival de film ecologic Miercuri, 10 iulie
08.00 – 18.30 Excursie cu echipajele din ţară şi străinătate cu autocarul la Târgovişte -Turnul Chindiei şi Curtea Domnească, aplicaţie în Munţii Bucegi – Babele – Sfinx 20.30 – 22.30 Festival de film ecologic
„COPII, SALVAŢI PLANETA ALBASTRĂ!”
Date: