Noul antrenor al Municipalului a vorbit în termeni laudativi despre jucătorii care au evoluat la jumătatea acestei săptămâni contra divizionarei secunde, C.S. Mioveni. Costel Diaconu s-a arătat satisfăcut de atitudinea arătată de dâmboviţeni într-o partidă în care au întâlnit jucători care au evoluat la nivelul ligii secunde sau care fac parte din loturile naţionale de juniori şi tineret ale României: „Echipa s-a comportat excelent, în condiţiile în care a avut în faţă o adversară care şi-a propus să promoveze în sezonul care v-a urma. Am avut mai multe situaţii de a marca, dar a lipsit concentrarea în faza de atac. Nu vreau să fiu acuzat că nu sunt obiectiv, dar băieţii noştri s-au ridicat la nivelul adversarilor, în condiţiile în care am început pregătirea de câteva zile şi acesta a fost al doilea joc al verii. Atitudinea lor m-a mulţumit pe deplin pentru că au dorit şi au reuşit să nu existe nicio diferenţă între ei şi jucătorii din Mioveni”, a declarat Diaconu.