In conformitate cu prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, la nivelul fiecărui judeţ se organizează şi funcţionează Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, a cărui activitate se desfăşoară în interesul comunităţii şi care are ca scop asigurarea bunei desfăşurări şi sporirea eficienţei serviciului poliţienesc din unitatea administrativ-teritorială în care funcţionează.
Autorităţile Teritoriale de Ordine Publică sunt membre ale Asociaţiei Naţionale a Autorităţilor Teritoriale de Ordine Publică, ATOP Dâmboviţa fiind membru fondator al acestei asociaţii. În conformitate cu prevederile statutului ANATOP, membrii asociaţiei au obligaţia de a plăti o cotizaţie anuală.
Prin Decizia Consiliului Director al Asociaţiei Naţionale a Autorităţilor Teritoriale de Ordine Publică „ANATOP” nr. 1/26.10.2014 s-a stabilit cotizaţia anuală a membrilor Asociaţiei Naţionale a Autorităţilor Teritoriale de Ordine Publică „ANATOP”, în cuantum de 5.000 lei. Conform adresei nr. 15/07.12.2016 a Asociaţiei Naţionale a Autorităţilor Teritoriale de Ordine Publică cotizaţia pentru anul 2017 rămâne la nivelul celei stabilite pentru anul 2016, respectiv
5.000 lei.
Cotizaţia ATOP Dâmboviţa pentru anul 2017 către Autoritatea Teritorială de Ordine Publică „ANATOP”
Date: