Credinţa – temelia tuturor realizărilor noastre

Preot loan ŞTEFĂNESCU_
Nimeni nu poate construi ceva dacă Dumnezeu nu pune mai întâi sub el un fundament. Or, temelia tuturor realizărilor noastre este credinţa.
Poţi să greşeşti, poţi să disperi, poţi să pui totul la îndoială, dar nu poţi să trăieşti fără încrederea că Dumnezeu există, chiar dacă durerea, trupească sau sufletească, uneori te copleşeşte, iar nedreptatea ţi se pare de nebiruit.
Mulţi oameni vin la biserică pentru că au nepuţinţe şi necazuri. Ei vin cu speranţa că vor scăpa de propria suferinţă şi îngenunchează în faţa unei suferinţe şi mai mari – în faţa unui Mântuitor bătut în cuie pe Crucea Golgotei. Deşi s-ar părea că nu au nicio şansă să-şi împuţineze propria durere, totuşi ies din biserică mai optimişti, mai luminaţi, mai întăriţi în faţa problemelor pe care trebuie să le rezolve.
Mulţi vin la biserică aşteptând din partea lui Dumnezeu o dovadă că El există. însă credinţa este realitatea pe care trebuie s-o accepţi fără dovezi!
Lumea de astăzi a început să cadă. Odată cu ea, se stinge încet şi flacăra culturii şi a credinţei din întreaga Europă. Nu se mai respectă nicio regulă, niciun principiu al demnităţii umane. Parcă totul este înmormântat în frică. Lumea parcă e adormită. Nu reacţionează, când totul se vulgarizează, când oamenii devin brutali şi egoişti. înspăimântată şi prostită, lumea de azi aşteaptă Apocalipsa. Dar timpul se scurge şi, cu toate anunţurile „rasputiene” sau de altă sorginte, în ceea ce priveşte sfârşitul, nu se produce nimic.
Credinţa ne-a salvat de la multe catastrofe. Prin credinţă lumea prinde aripi, se înalţă, se eliberează de obscuritate. Lumea începe să devină liberă, prin credinţă, cu ajutorul celui de Sus. Unii se plâng că este greu, că în trecut „a fost mai bine”. Nu-i credeţi! Nu-i luaţi în seamă. E timpul să învingem, cu ajutorul lui Dumnezeu, tot răul care ne apasă. Nimeni nu ne poate face mai mult rău decât putem face noi înşine. Să nu ne temem de obstacole. „Nu mă voi teme de ceea ce-mi vor vrăjmaşii mei, pentru că tu cu mine eşti, Dumnezeule” – spune proorocul. Aşa că trebuie să avem curaj şi credinţă. Dumnezeu ne aude şi atunci când nu rostim nimic. Poate de asta ne şi sprijină chiar şi atunci când nu-i cerem nimic.
O legendă spune că, în timpul foametei, un gospodar mai înstărit, zgârcit, s-a gândit să scoată la vânzare măcar ceva, socotind că va da lovitutra vieţii sale şi disperarea celor înfometaţi va face să dea orice pentru o pâine. Aşa că a măturat hambarele, a strâns o desagă de grâu şi a pornit spre piaţă. Pe drum, s-a întâlnit cu un bătrân. Era atât de slab şi suferind, încât ţi se rupea inima de jale când te uitai la el.
„Ştiu ce ai în desagă!” – i-a spus bătrânul. Eu nu am cu ce să cumpăr, dar, dacă eşti bun, dă-mi, te rog, şi mie un pumn de grâu. Omul nostru s-a făcut că nu-l aude. Dar bătrânul a insistat, spunându-i: „Fie-ţi milă de mine şi Dumnezeu va avea grijă să te răsplătească însutit”.
Văzând că nu poate scăpa de insitenţa bătrânului, a băgat mâna în desagă, a scotocit mult şi a ales cel mai mic bob de grâu, pe care i l-a pus în palmă bătrânului, spunând-i: „E tot ce pot să-ţi dau, căci dacă m-aş lăsa în nădejdea lui Dumnezeu, cum zici dumneata, aş muri şi eu de foame”.
„Păcat că eşti neîncrezător” – i-a răspuns bătrânul. „Dumnezeu, când promite, se ţine de cuvânt!”. Şi, spunând asta, îl prinde de mână şi îi înapoiază bobul de grâu, care acum strălucea ca un bob de aur.
înţelegând în faţa cui se află, necredinciosul a căzut în genunchi şi a zis: „Doamne! lartă-mă cu nu mi-am dat seama de la bun început cu cine stau de vorbă. Dar acum, că ştiu, dă-mi voie să-ţi ofer tot grâul din desaga mea”.
Bătrânul l-a privit dojenitor şi, fără să scoată un cuvânt, a dispărut.
De câte ori şi noi pierdem astfel de şanse pe care credinţa (Dumnezeu) ni le oferă. De câte ori nu ne-am fi întâlnit cu El şi nu ne-am dat seama. De câte ori nu L-am pierdut!
însă ar fi o şansă să-L găsim! Cum? Să nu fim ca cel cu desaga: zgârciţi şi neîncrezători în promisiunile lui Dumnezeu pentru cei buni şi milostivi. E cumplit să fii neputincios, bătrân sau bolnav şi să stai lângă asemenea oameni!