Cronică întârziată a Nopţii Muzeelor -perspectivă din capitala Olteniei

Andreea CÂRSTEA
Peste tot în ţară, Noaptea Muzeelor a fost evenimentul care a încercat să confere un strop de cultură. Probabil că ideea centrală a fost axată pe stârnirea interesului pentru artă, cultură, cunoaştere, însă personal cred că este o nevoie disperată, întâi de educaţie şi abia apoi de cultură. Ca orice om ce face parte din lumea aceasta culturală, ţi se pare minunat să vezi cum o mare mulţime de oameni aşteaptă la cozi întinse pe zeci de metri pentru a vizita edificiul cultural, însă la o scurtă analiză realizezi, dezamăgit, că o mare parte din oameni se află într-un loc pe care îl confundă cu altul, iar alţii au venit pentru că e gratis şi românul e obişnuit să participe la orice eveniment care nu îi atacă buzunarul.
Vii cu speranţe că vei vedea artă şi exponate care te vor impresiona şi pleci dezamăgit, parţial, de aglomeraţie, căldura înăbuşitoare şi oamenii lipsiţi de maniere.
Organizarea a fost ireproşabilă, specialişti în domeniu şi lucrători la muzee se aflau în fiecare încăpere şi aveau amabilitatea să îţi ofere informaţii despre exponate şi lămuriri.
Evenimentul cultural Noaptea Muzeelor a început în seara zilei de 21 mai şi s-a încheiat târziu, după miezul nopţii, astfel oferind posibilitate vizitatorilor să admire exponatele din Muzeul de Artă şi Muzeul Olteniei, cu toate cele trei secţii ale sale: Ştiinţele Naturii, Istorie şi Arheologie şi Etnografie – aflate în clădiri diferite din centru oraşului.
Noaptea Muzeelor a debutat la Craiova cu deschiderea Muzeului de Artă, la ora 18:00. Muzeul de Artă este găzduit în incinta Palatului Jean Mihail, cu o poveste şi o încărcătură istorică aparte. Acesta a fost construit de Constantin Mihail, latifundiar şi om politic, originar din Macedonia, pentru a-şi etala bogăţia, după ce acesta a ajuns Preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, în 1888. Palatul datează din perioada 1898-1907. Privitor la palat şi bogăţia proprietarului său, circulă o legendă conform căreia latifundiarul l-ar fi întrebat pe regele Carol I dacă are voie să bată pe acoperişul casei sale din Craiova, monede de aur. În acelaşi spirit de glumă, regele şi-a dat acceptul cu o condiţie: monedele trebuiau puse în dungă.
Mulţimea de oameni s-a arătat mai degrabă fascinată de posibilitatea de a face poze cu exponatele, decât a le vedea.
Lăsând la o parte arta contemporană care era privită preţ de câteva clipe, puhoiul de oameni s-a arătat neimpresionat de aceleaşi tablouri de Grigorescu, Tonitza sau Luchian şi s-a îmbulzit în încăperile fastuos decorate pentru a-şi face câte un selfie pe scaunele de secol XIX-XX sau să se uite de la ferestre la mulţimea care încă mai aştepta la coadă.
Piesa de rezistenţă a muzeului o reprezintă sala Constantin Brâncuşi. Cum intri în încăpere dai cu ochii în stânga de primul exponat: un studiu de corp uman (cu sinceritate cred că un astfel de exponat a stârnit o groază de întrebări în sânul familiilor venite cu copii). De altfel, acest exponat rivaliza doar cu afişul imens postat pe faţada clădirii, menit să atragă publicul către expoziţia de grafică a lui Mircea Roman.
În răcoarea binecuvântată a serii, mi-am îndreptat paşii spre Muzeul Olteniei – secţia de Ştiinţele Naturii, unde, ce să vezi, mare de mulţime pătrundea în clădirea sufocantă, unde aerul ţi se părea un lux. Timpul de a observa exponatele, absolut fascinante, era restrâns de la câteva secunde la zero, iar dacă timpul nu-ţi venea de hac, cu siguranţă mulţimea agitată, care îţi venea din toate direcţiile, o făcea. Dezamăgirea maximă o trăiai în momentul în care ajungeai la ultimul etaj, care găzduieşte planetariul. Acolo, cea mai mare parte a şuvoiului de homo sapiens s-a îngrămădit, vorbind cât se poate de tare, oprindu-se pentru câte o poză fix în mijlocul sălii, pe unde ar fi trebuit să se circule. La toate acestea putem să adăugăm şi coada interminabilă din principala încăpere a planetariului.
Sub emoţiile acestei vizionări, am parcurs în linişte drumul spre secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei, aflată trei străzi mai încolo.
Casa Băniei, cum este aceasta cunoscută, îşi aştepta vizitatorii cu diverse colecţii de artă populară, artefacte vechi de sute de ani cu semnificaţie etnografică şi puneri în scenă a unor tradiţii olteneşti, însă, în loc de o vizită în linişte şi ordine – din respect pentru munca unor oameni şi o instituţie de cultură – mulţimea, dornică de selfiuri şi amintiri, şi-a făcut poze ca la mare, cu maimuţa. In acest caz maimuţa simbolică era reprezentată de butaforia care punea în scenă diverse momente din viaţa Olteniei, ca de exemplu nunta oltenească.
Acestea fiind spuse, nu ne mai miră deloc de ce cultura se află, deja, în moarte clinică, o mână de oameni încercând s-o resusciteze.
Dezamăgită deja de această serie de întâmplări nefericite, mă îndrept spre secţia de Istorie şi Arheologie a muzeului situat vis-a-vis de biserica Madona Dudu, într-o clădire renovată în anul 2012. Trăind cu nostalgia anilor în care muzeul era acoperit de iederă, iar exponatele sale păreau a fi de neatins, nici măcar cu mintea, în frumuseţea lor, am pătruns în noua clădire reconstituită ca în anii săi de glorie.
Pătrunzând în clădire, pare impresionant şi devin mai liniştită, gândin-du-mă că nu va mai fi aşa aglomerat, însă încă din a doua încăpere, e clar că urmaşii maimuţelor darwin-iste au dat năvală şi aici.
Exponatele nu pot fi admirate în linişte decât dacă le vizualizezi haotic, ducându-te glonţ la exponatul liber şi alergând la următorul care tocmai s-a eliberat. Ajungând în încăperea ce evocă un ev mediu timpuriu, stupoare: două maimuţele care au confundat clubul cu muzeul, îşi ţuguiau buzele şi blocaseră exponatele pentru a îşi trage câte un selfie cu manechinele din vremea lui Menumorut. Mai lipsea puţin şi, în următoarea sală, îşi făceau poză pe tun. Noroc cu afişul nu atingeţi exponatele şi cordonul roşu, că altfel cred că m-aş fi simţit ca la circ.
Cu toate acestea, concluziile serii au fost că: putem avea muzee cu exponate absolut fascinante care să se ridice măcar la standard european; cultura nu este pentru toţi şi nu ar trebui promovate astfel de evenimente la care să participe lumea ca la sfintele moaşte şi, nu în cele din urmă, o contribuţie simbolică – de un leu sau de 50 de bani – ar fi făcut miracole pentru muzee, având în vedere afluxul de populaţie.
Sfatul meu? Vizitaţi din pasiune şi în linişte, astfel de muzee meritând să fie văzute măcar o dată în viaţă.
Explicaţii fotografii:
1. Afiş aflat pe faţada palatului Jean Mihail care găzduieşte Muzeul de Artă Craiova.
2. Afişul oficial al secţiei de Etnografie Casa Băniei.
3. Exponat Casa Băniei din sala tematică. Nunta oltenească.
4. Muzeul Olteniei -secţia de istorie şi arheologie, înainte de renovare. 5. Muzeul Oltenie – secţia de istorie şi arheologie, după renovare.
6. Hartă Oltenia romană.
7. Brăţări, inele şi monede de secol XV.