Victorie fără nicio emoţie pentru CS Municipal Târgovişte în meciul disputat la finele săptămânii trecute în faţa propriilor suporteri. Elevele lui Valerijan Luka s-au impus în faţa „lanternei roşii” a campionatului, CSU Belor Galaţi, la capătul unei partied pe care au controlat-o autoritar.
Primele două seturi ale confruntării din Sala Sporturilor au fost adjudicate rapid de formaţia dâmboviţeană, care a fost nevoită să se întrebuinţeze puţin în ultima manşă, însă nu atât de mult încât să nu se impună la pas. De altfel, ultima parte a meciului a fost şi cea care a durat puţin peste 20 de minute, însă în ciuda eforturilor făcute de gălăţence, Municipal nu a pierdut frâiele şi a obţinut ceea ce şi-a dorit din această confruntare, respectiv un succes clar şi cât se poate de rapid. rapid de formaţia dâmboviţeană, care a fost nevoită să se întrebuinţeze puţin în ultima manşă, însă nu atât de mult încât să nu se impună la pas. De altfel, ultima parte a meciului a fost şi cea care a durat puţin peste 20 de minute, însă în ciuda eforturilor făcute de gălăţence, Municipal nu a pierdut frâiele şi a obţinut ceea ce şi-a dorit din această confruntare, respectiv un succes clar şi cât se poate de rapid.
CS MUNICIPAL A TRECUT RAPID DE GALAŢI! CS Municipal Târgovişte – CSU Belor Galaţi 3-0 (25-16,25-11,25-21)
Date: