Pas cu dreptul făcut de baschetbalistele de la FCC ICIM Arad în play-off-ul Ligii Naţionale. Fetele lui Bogdan Bulj s-au impus cu 65-61 astăzi, la sala „Victoria”, în primul meci al seriei cu rivala tradiţionala CSM Târgovişte, din sferturile de finală ale competiţiei.
După un prim sfert mai bun pentru ICIM, adjudecat cu 1612, oaspetele au reuşit o prestaţie solidă şi au fixat scorul pauzei la 32-24 în favoarea lor. Arădencele au recuperat din diferenţă în sfertul 3, care s-a încheiat cu avantaj de patru lungimi pentru Târgovişte, 52-48. Trupa de pe Mureş a câştigat în cele din urmă confruntarea, după o prestaţie bună în ultimul sfert, dublată şi de ineficienţa ofensivă a dâmboviţencelor, care au pus doar 9 puncte pe tabelă în ultimele 10 minute.
Cea mai bună jucătoare a ICIM-ului a fost americanca Destiny Williams, autoare a unui double-double, cu 16 puncte şi 12 recuperări. Au urmat, pe lista marcatoarelor, Brankica Hadzovic – 14 puncte şi Marta Fodor – 11 puncte. De la oaspete, cea mai eficientă jucătoare a fost Prorche Poole, fosta componentă a ICIM-ului reuşind în această seară 19 puncte.
Următorul joc dintre ICIM şi Târgovişte va avea loc vineri, la ora 18.00, tot la sala „Victoria”. Sferturile de finală din Liga Naţională feminină se dispută după sistemul „3 din 5”. Sursa: radio Timisoara
CSM A PIERDUT PRIMUL MECI DIN PLAY OFF FCC ICIM Arad – CS Municipal Târgovişte 65-61 (16-12, 8-20, 24-20, 17-9)
Date: