Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte a realizat două transferuri importante în primele două zile ale anului 2019. Jucătoarele Jelena Alajbeg şi Teodora Pusic au semnat cu formaţia noastră în urmă cu puţin timp şi vor evolua la Târgovişte până la finele actualului sezon competiţional.
Teodora Pusic
Născută la 12 martie 1993,Teodora Pusic a evoluat până în această iarnă la UVT Agroland Timişoara, formaţie ce şi-a anunţat retragerea din campionat în urmă cu puţin timp. Sârboaica a făcut parte din lotul naţionalei ţării sale, care în 2017 devenea campioană europeană, iar în 2018 reuşea să cucerească titlul mondial, cu fostul tehnician al CSM-ului pe bancă, Zoran Terzic.
Pusic are o înălţime de 1,70 metri, 58 de kilograme şi evoluează pe postul de libero.
Jelena Alajbeg
Componentă a echipei naţionale de volei feminin a Croaţiei, Alajbeg s-a născut 1 octombrie 1989 şi este una dintre cele mai experimentate jucătoare care au evoluat pentru formaţia târgovişteană în întreaga sa istorie. Noua componentă a CSM-ului nu este străină de voleiul românesc. În trecut a jucat pentru Metal Galaţi, Volei Alba Blaj şi CSM Bucureşti. A câştigat de două ori campionatul ţării noastre cu Metal Galaţi (2010) şi Volei Alba Blaj (2016), a evoluat la alte formaţii uriaşe ale voleiului continental precum Volero Zurich (Elveţia), Ilbank Ankara (Turcia) sau Severstal (Rusia). Ultima oară a fost legitimată tot în Turcia, la Canakkale Belediye.
Jelena Alajbeg are o înălţime de 1, 85 metri, 75 de kilograme şi evoluează pe postul de trăgător principal.
CSM TÂRGOVIŞTE A TRANSFERAT O CAMPIOANĂ MONDIALĂ
Date: