Astă seară, de la ora 18.00, echipa volei feminin a CSM Târgovişte are de făcut ultimul pas pentru calificarea în sferturile de finală ale Challenge Cup. Suporterii sunt aşteptaţi să încurajeze jucătoarele echipei fanion a clubului susţinut de Primăria şi Consiliul Local Târgovişte, care au prima şansă în meciul retur cu Olympiacos Pireu, după ce le-au învins cu 3- 2 pe grecoaice în meciul tur.
Directorul CSM, Ciprian Prisăcaru, a cerut într-o conferinţă de presă, sprijinul iubitorilor sportului, pe care i-a rugat să lase la o parte polemicile şi animozităţile şi să fie alături de echipa oraşului. Şi antrenorul Guillermo Naranjo a fost de acord că va fi un meci dificil, care vine pe fondul unui program deosebit de încărcat al jucătoarelor pe care le pregăteşte. Grecoaicele sunt cu atât mai periculoase, cu cât nu mai au practic ce pierde dar CSM are avantajul moral al victoriei din prima partidă şi joacă pe teren propriu, ceea ce înseamnă o mare oportunitate de a ajunge pentru prima dată în sferturile de finală ale unei cupe europene.
CSM Targovişte, in faţa unei noi premiere
Date: