Profitând de faptul că „U” Olimpia Cluj nu a jucat în această rundă, meciul său cu Vasas Femina Odorheiu Secuiesc fiind amânat, patru formaţii au egalat campioana la puncte! Una dintre ele, care nu a jucat în prima etapă, Piroş Security Arad, are chiar punctaj maxim, şase, ca şi „U” Olimpia Cluj.
În cele cinci confruntări din acest weekend au fost contabilizate 27 de goluri, o medie de peste cinci goluri pe meci!
Învinse etapa precedentă pe teren propriu de Vasas Femina, fetele de la Universitatrea Galaţi s-au răzbunat pe Fair Play Bucureşti. Trupa pregătită de tandemul Alexandru Caracaş – Gabriel Călinescu s-a impus, în deplasare, cu 4-0.
Piroş Security Arad a bifat al doilea succes din tot atâtea partide în actualul sezon. „U” Olimpia Cluj şi Piroş Security sunt singurele echipe cu punctaj maxim după primele două runde. Echipa pregătită de Florin Bugar, Piroş, a trecut la scor, 6-0, de Luceafărul Filiaşi. Tot un succes cu 6-0 a înregistrat în această rundă şi Fortuna Becicherecu Mic, antrenori Florin Pădurean şi Andra Vela, în meciul disputat pe teren propriu cu Unirea Alexandria.
Heniu Prundu Bârgăului este cea de-a cincea echipă cu şase puncte după primele trei runde. Jucătoarele antrenorilor Călin Svoboda şi Gicu Ruscău – junior au trecut, pe teren propriu, de CSŞ Târgovişte, echipa pregătită de Mihai Tătăranu rămânând astfel singura echipă fără puncte în acest debut de sezon.
După două înfrângeri consecutive, Independenţa Baia Mare a bifat primele puncte în actuala stagiune. Fetele lui Liviu Ivasuc s-au impus cu 5-1 în faţa echipei Selena ŞN Constanţa!
CSŞ TÂRGOVIŞTE, UN NOU EŞEC ÎN CAMPIONATUL DE FOTBAL FEMININ Liga 1 rezervată fetelor a programat în acest weekend cinci din cele şase meciuri ale etapei cu numărul trei!
Date: