Două dintre cele trei jucătoare ale CSŞ Târgovişte convocate la naţionala de junioare au jucat din primul minut, iar a treia nu a fost folosită pe parcursul jocului de la Chişineu-Criş Reprezentativa feminină U17 a României a pierdut la mare diferenţă meciul al doilea disputat în faţa selecţionatei similare a Ungariei, scor 0-7.
Partida s-a jucat la Chişineu -Criş, în judeţul Arad. În prima întâlnire dintre cele două echipe, disputată marţi, în Ungaria, la Gyula, adversarele noastre s-au impus cu scorul de 2-0.
Echipa României pentru partida de joi, contra Ungariei, a fost următoarea:
Ghioc-cpt. – Gologan, Tunoaia, Kiss, Burcea – lonescu, Vlădulescu, Beno, Roşie – Negrea, Marcu. Au mai intrat: Răileanu, losif, Dimulescu, Borcean, Sandor.
Pentru tricolorele antrenate de Alina Moraru aceasta a fost ultima acţiune de pregătire înaintea debutului în preliminariile Euro 2018. Pe 24 septembrie vor întâlni Grecia, pe 27 septembrie – Irlanda şi pe 30 septembrie – Bosnia-Herţegovina (gazda grupei de calificare). Vor merge mai departe la Turul de Elită, ultima rundă înaintea Euro, primele două clasate şi echipa de pe locul 3 cu cel mai bun punctaj.
Lotul convocat pentru aceste meciuri a fost următorul: Portari: Katia Ghioc (AS Roma), Barbara Sandor (Vasas Femina) Fundaşi: Georgiana Gologan (Universitate Alexandria), Alexandra Tunoaia (Brescia), Florentina Iones-cu (CSS Târgovişte), Krisztina Beno (Vasas Femina), Ştefania Burcea (CSS Târgovişte), Adela Iosif (Olimpia Cluj)
Mijlocaşi: Anita Kiss (Vasas Femina), Daria Răileanu (Olimpia Cluj), Ana Maria Vlădulescu (Real Craiova), Mădălina Marinescu (Vasas Femina), Denisa Palanta (CSS Târ-govişte), Genoveva Roşie (Real Craiova), Roberta Dimulescu (Real Craiova), Bianca Borcean (Olimpia
Cluj).
Cu lonescu şi Burcea printre titulare, NAŢIONALA U17 DE FOTBAL FEMININ A FOST UMILITĂ DE UNGARIA
Date: