În cel de-al doilea meci amical dintre România şi Bulgaria disputat la Alexandria, „tricolorele” au învins
cu scorul de 3-2 (20-25, 25-22, 23-25, 27-25, 15-12)
naţionala ţării de la sud de Dunăre. Cele mai bune realizatoare ale echipei noastre au fost Ioana Baciu şi Adelina Ungureanu, ambele cu câte 20 de puncte. Ele au fost urmate de Roxana Iancu, cu 14 puncte.
Echipa folosită de antrenorul Luciano Pedulla a fost următoarea: Diana Calotă (ridicătoare), Ioana Baciu (fals), Roxana Iancu şi Nneka Onyejekwe (centri), Adelina Ungureanu şi Alexandra Trică (secunzi). Libero au fost, pe rând, Alexandra Ciucu şi Roxana Ţucmeanu. Pe parcursul întregului meci, singura modificare în echipa de start în cele cinci seturi a fost introducerea, pe postul de ridicătoare, a Dianei Balintoni, începând din setul al treilea.
Astfel, echipa naţională a României şi-a încheiat seria amicalelor de dinaintea Campionatului European feminin de volei care va începe la 23 august. În această perioadă, în afara „dublei” cu Bulgaria (vineri echipa noastră a fost învinsă cu 3-1), româncele au mai disputat patru meciuri în Ucraina, contra naţionalei ţării gazdă. Ele au câştigat unul (scor 3-2) şi au pierdut trei (scoruri 1-4, 1-3 şi 1-4, deoarece s-a decis în două cazuri să se joace câte cinci seturi).
România va juc în grupa C, care se va disputa la Budapesta, alături de formaţiile Croaţiei, Azerbaidjanului, Olandei, Estoniei şi Ungariei.
Bulgaria face parte din grupa A, care se va disputa în Turcia, alături de ţara gazdă, Serbia, Finlanda, Franţa şi Grecia.
Cu Trică şi Calotă în prim-plan, echipa naţională de volei a trecut în ultimul amical dinaintea Europenelor
Date: