CUPA SE JOACĂ LA ALBA IULIA

Date:

BschetOraşul Alba lulia va fi gazda turneului final al Cupei României la baschet feminin. Clubul CSU a câştigat licitaţia de organizare a competiţiei amintite şi va găzdui inclusiv All Star Game-ul din acest an. Singurele oraşe care aveau şanse de a primi toate cele patru semifinaliste ale Cupei României erau Alba lulia şi Târgovişte, însă la final oferta clubului din Ardeal a fost acceptată de către Federaţia Română de Baschet.
Conform anunţului făcut de site-ul federaţiei încă de ieri, din cauza calendarului competiţional deosebit de încărcat, FINAL 4 Cupa României, feminin, ediţia 2012/2013, şi ALL STAR GAME, feminin, ediţia 2013, se vor desfăşura în aceeaşi locaţie, care va fi stabilită în urma licitaţiei care va avea loc la sediul FRB din B.dul Basarabiei, nr. 39, în data de 05 martie, de la ora 12:00. Conform deciziei FR Baschet, care a ţinut cont şi de Sărbătorea Pascală catolică, FINAL 4 Cupa României, feminin, ediţia 2012/2013, va avea loc în perioada 01-02 aprilie, iar ALL STAR GAME, feminin, ediţia 2013, se va desfăşura în data de 03 aprilie.
Urmare a acestei decizii, în după-ami-aza zilei de 05 martie va fi fost anunţată locaţia celor două evenimente ale baschetului feminin românesc, iar operaţiunea de votare pentru stabilirea componentelor selecţionatelor NORD (n.n. – vor face parte sportive
de la BC UVG ICIM Arad, CSM Satu Mare,
Universitatea CSM Oradea, Universitatea Cluj, BC Nova Vita Tg. Mureş, BCM Danzio Timişoara, şi CSU Alba Iulia) vs. SUD (n.n. -vor face parte sportive de la CSBT Alexandria, Rapid, CSM Bucureşti Sportul Studenţesc, CSM Târgovişte, Olimpia Braşov, ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, SCM U Craiova) de către public se va derula în perioada 06 – 25 martie
2013.
Reamintim că, în urma tragerii la sorţi a jocurilor din cadrul Turneului Final 4 Cupa României, feminin, sezonul 2012/2013, s-a stabilit următorul program al jocurilor din semifinale:
01 aprile 2013
CSU Alba Iulia – ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe BC UVG ICIM Arad – CSM Târgovişte
02 aprilie 2013 Învingătoarele se vor întâlni a doua zi
în finala competiţiei KO 03 aprile 2013
ALL STAR GAME, feminin: NORD vs.
SUD
Totodată, vă reamintim rezultatele înregistrate în sferturile de finală, în urma cărora au fost stabilite participantele în Final 4 Cupa României:
BC UVG ICIM Arad – CSM Satu Mare
160-117 (81-51 în tur, 79-66 în retur) CSBT Alexandria – CS Universitatea
Alba Iulia 125-151 (71-86 în tur, 65-54 în retur) Olimpia Bucureşti – ACS Sepsi SIC
Sf. Gheorghe 68-197 (26-96 în tur, 101-42 în retur) BCM Danzio Timişoara – CS Municipal Târgovişte 85-202 (40-97 în tur, 45-105 în retur).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!