Organizat de Academia Națională de Fotbal sub egida Federației Române de Fotbal, cursul de Media Manager a ajuns la finalul celei de-a patra ediții. Evenimentul, desfășurat online în luna decembrie, a reunit aproape 20 de reprezentanți ai cluburilor din Superliga, Liga 2, Liga 3 și Superliga Feminină.
Această inițiativă, unică în România, reprezintă primul program dedicat exclusiv pregătirii Responsabililor Mass-Media/Ofițerilor de presă din cluburile profesioniste. Programul a fost conceput pentru a răspunde nevoii de formare detaliată a acestora, având în vedere rolul esențial pe care îl joacă în relația cu mass-media, gestionarea comunicării echipei și respectarea obligațiilor contractuale față de partenerii media.
Cursul a fost coordonat de Cătălin Popescu, Media Manager al Federației Române de Fotbal și Ofițer de Presă al Echipei Naționale a României. Cătălin a fost prezent la competiții internaționale majore, precum EURO U21 (Italia și San Marino, 2019), EURO U21 (Ungaria și Slovenia, 2021), Jocurile Olimpice din Japonia (2021) și EURO 2024.
Alături de Cătălin, colegi din cadrul FRF au susținut sesiuni dedicate pentru a explica interacțiunea dintre acest rol și alte departamente dintr-un club de fotbal. De asemenea, trei invitați speciali au adus perspective unice asupra activității unui Media Manager:
Costi Mocanu – reprezentant al instituțiilor media, pentru a detalia nevoile presei;
Marius Niculae – fost internațional român, în prezent Manager Sportiv al României U21, care a oferit perspectiva jucătorului de fotbal în ceea ce privește relația cu mass-media;
Remus Achim – regizorul filmului „În inima Naționalei”, care a discutat despre promovarea imaginii echipei naționale.
Printre subiectele abordate în cele 12 ore de curs s-au numărat:
Rolul și importanța unui Media Manager în cadrul unui club;
Responsabilități și relaționare cu alte departamente;
Construirea unei relații cu mass-media;
Comunicarea de criză;
Construirea unei campanii de comunicare, cu accent pe Campania de Comunicare de la EURO 2024, considerată un model în sportul românesc.
„Suntem bucuroși că, pentru al patrulea an consecutiv, eu și colegii mei am reușit să organizăm acest curs dedicat responsabililor mass-media din fotbalul românesc. Rolul unui Media Manager este esențial, atât pentru buna funcționare a unui club, cât și pentru promovarea imaginii acestuia, iar prin aceste sesiuni ne dorim să oferim participanților instrumentele și cunoștințele necesare pentru a face față provocărilor din acest domeniu. O relație solidă și transparentă cu mass-media este un factor-cheie pentru succesul unui club, deoarece aceasta contribuie la construirea unei imagini pozitive și la menținerea unui climat de încredere în jurul fotbalului. Experiențele pe care le-am împărtășit, alături de invitații noștri speciali, sunt menite să inspire și să sprijine dezvoltarea profesională a celor care își asumă acest rol. FRF va continua să investească în educație și formare, contribuind astfel la profesionalizarea și modernizarea fotbalului românesc”, a declarat Cătălin Popescu, Media Manager FRF.
Cursul de Media Manager a demonstrat importanța pregătirii specializate și a schimbului de experiențe în consolidarea relației dintre fotbal și mass-media, în beneficiul tuturor celor implicați.
Academia Națională de Fotbal va continua organizarea unor astfel de programe de formare, menite să contribuie la dezvoltarea și profesionalizarea fotbalului românesc. Cursurile ANF pot fi consultate pe site-ul Academiei Naționale de Fotbal.