Pr. prof. dr. Gheorghe Drăghici
Seminarul Teologic Sf. loan Gură de AurTârgovişte
În fiecare an, la 14 octombrie, credincioşii Bisericii noastre, prăznuiesc cu mare evlavie pe Cuvioasa Parascheva, căreia i se mai spune şi Sfânta Vineri. Viaţa ei plină de credinţă, de smerenie, de blândeţe, de curăţie şi încărcată de faptele milosteniei, străbate veacurile ce ne despart de vremea în care a trăit ea şi străjuieşte ca un far luminos viaţa tuturor credincioşilor care se străduiesc să împlinească voia lui Dumnezeu. Ea este o adevărată pildă de evlavie şi bunătate pe care Biserica ne-o înfăţişează în această sărbătoare şi ne cheamă să-i urmăm exemplul, zicându-i : „Bucură-te, miluitoarea săracilor”.
Cuvioasa Parascheva s-a născut în satul Epivat, localitate nu departe de ţărmul Mării Negre, la începutul secolului al Xl-lea, dintr-o familie creştină. Fratele ei Eftimie a ajuns episcop pentru bunătatea şi înţelepciunea lui.
Copila Parascheva adăugase evlaviei, încă de la început, pornirea de a ajuta pe cei săraci, de a face bine. Credinţa şi evlavia ei nu au rămas neroditoare, ci au devenit de nenumărate ori faptă bună, faptă de milostenie pentru cei săraci şi năpăstuiţi de soartă. Încă de când era copilă îşi împărţea hainele ei bune şi scumpe copiilor săraci şi venea acasă îmbrăcată în zdrenţele lor. Părinţii ei au încercat mai întâi cu binele, apoi cu asprimea să o abată de la acest drum. Dar totul a fost zadarnic. Râvna ei spre acest lucru era tot mai mare şi nu avea o mai mare bucurie decât atunci când putea să ajute pe cei săraci.
După moartea părinţilor şi-a vândut toată averea pe care o primise de la ei, a împărţit banii săracilor şi a pornit spre cetatea sfântă a Ierusalimului. Ardea de dorul de a cunoaşte aceste locuri sfinte. A ajuns în Constantinopol, unde a poposit şi s-a rugat în măreaţa biserică Sfânta Sofia, zidită de împăratul Iustinian. Apoi a mers mai departe şi, în Heracleea Pontului, a primit cinul monahal, „haina împărătească” a ascultării depline de Dumnezeu, a curăţeniei feciorelnice şi a sărăciei de bunăvoie.
După cinci ani a pornit spre Ierusalim şi a intrat într-o mănăstire de maici, unde a petrecut în rugăciune şi osârdie mai multă vreme. În urma unei descoperiri cereşti se întoarce în satul său, Epivat, unde a mai trăit numai doi ani. A dus o viaţă de linişte şi îmbunătăţire duhovnicească, necunoscută aproape de nimeni şi mai ales nimeni din cei de aici nu cunoştea virtuţile care i-au împodobit viaţa.
S-a sfârşit ca o lumânare la marginea mării. Pescarii i-au găsit trupul şi l-au îngropat într-un loc neştiut de oameni.
După un timp s-a descoperit locul unde a fost înmormântată şi trupul ei, înmiresmat de harul lui Dumnezeu, a fost dus şi aşezat în biserica Sfinţii Apostoli din Epivat, la altarul căreia se rugase în ultimii ani ai vieţii ei. De aici moaştele ei au fost duse la Constantinopol. În anul 1230 ţarul Ioan Asan a adus moaştele ei la Târnovo, capitala Imperiului româno-bulgar, unde au rămas până în anul 1393, când această cetate a căzut sub stăpânirea otomană.
Racla cu moaştele ei a fost ocrotită între timp în părţile Vidinului. Mai târziu, după lupta de la Nicopole, cinstitele moaşte cad în mâna lui Baiazid. El le-a dăruit ţarinei Anghelina a Serbiei. După căderea Belgradului sub turci, moaştele ei au fost duse la Constantinopol, de unde evlaviosul domn al Moldovei, Vasile Lupu, le-a răscumpărat de la Patriarhia de Constantinopol în anul 1641 şi au fost aşezate la 14 octombrie din acel an în Biserica Sf. Trei Ierarhi, unde au stat 200 de ani, după care au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
De atunci, în fiecare an, în această zi se prăznuieşte Sfânta noastră Maică Parascheva, ale cărei moaşte sunt o comoară de mare preţ pentru ţara noastră, iar viaţa ei este o pildă luminoasă care ne îndeamnă să o urmăm.
