Potrivit informaţiilor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în baza de date Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa sunt înregistrate la această dată 384 de locuri de muncă, din care 12 pentru persoanele cu studii superioare, 300 care se adresează persoanelor calificate în diverse meserii şi 72 de posturi pentru muncitorii necalificaţi.
Din prima categorie, angajatorii au nevoie analist programator, inginer sisteme hidraulice, inginer proiectant instalaţii, instructor formare, şef atelier, şef secţie, economist. Pentru persoanele calificate sunt posture de secretară, contabil, funcţionar în activităţi comerciale, funcţionar economic, operator ghişeu bancă, lucrător comercial, vânzător, dispecer, bucătar, brutar, croitor, vânzător, lăcătuş mecanic, electrician, oţelar, maşinist pod rulant, turnător pregătitor oţelărie, rectificator, frezor, strungar, sudor, finisor laminate trefilate, şofer, confecţioner articole textile, instalator, operator maşini comandă numerică, lucrător bucătărie. De muncitori necalificaţi este nevoie în industria metalurgică şi în industria confecţiilor textile.
Dâmboviţa: 384 de locuri de muncă disponibile în această săptămână
Date: