Judeţul Damboviţa este sub atenţionare de cod portocaliu de viscol şi ninsori în intervalul 26 martie, ora 04.00 -26 martie, ora 14.00, cand va ninge local abundent, viteza vântului va depăşi rafale de 70 km/h, iar zăpada va fi puternic viscolită şi troienită. Din această cauză, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Damboviţa, condus de prefectul Victor Sanda, a decis închiderea tuturor grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din judeţ. Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă au obligaţia să monitorizeze cu atenţie evoluţia fenomenelor meteorologice, pentru a se putea interveni în timp util în cazul apariţiei unor evenimente deosebite. De asemenea, damboviţenii aflaţi în dificultate pot apela non-stop numărul de telefon cu tarif normal 0245.611.423.
DÂMBOVIŢA, SUB COD PORTOCALIU DE VISCOL ŞI NINSORI Grădiniţele, şcolile şi liceele, închise
Date: