Reprezentativa feminină de fotbal a României s-a reunit sâmbătă, 9 septembrie, la Cluj, pentru a pregăti partida cu italia, din startul preliminariilor Campionatului Mondial, competiţie care se va desfăşura în Franţa, între 1-30 iunie 2019.
Jucătoarele au început cu un antrenament uşor în sală, iar duminică au participat la partida dintre CFR Cluj şi CS U Craiova, care s-a disputat pe stadionul „Dr. Constantin Rădules-cu”, teren pe care tricolorele vor întâlni marţi, de la ora 18:00, selecţionata italiei.
Pentru italia, meciul contra României va fi cel de-al doilea, italiencele urmând să debuteze cu patru zile mai devreme împotriva Moldovei, pe „Stadio Alberto Picco”, La Spezia.
Activităţile de presă premergătoare partidei cu Italia
Luni, 18 septembrie, începând cu ora 18:45 va avea loc o conferinţă de presă premergătoare partidei cu italia, susţinută de selecţionerului Mirel Albon şi o jucătoare din cadrul lotului. După conferinţa de presă, începând cu ora 19:15, jucătoarele vor efectua antrenamentul oficial pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, care va fi deschis presei în primele 15 minute.
România face parte din Grupa a 6-a de calificare, alături de italia, Belgia, Portugalia şi Moldova. Primele trei au fost prezente în această vară la EURO 2017, mai mult Portugalia fiind cea care a lăsat acasă naţionala României după barajul încheiat nedecis, 0-0 la Lisabona şi 1-1 la Cluj.
Selecţionerul Mirel Albon a convocat pentru meciul cu italia următoarele jucătoare: PORTARI: Andreea Părăluţă (Atletico Madrid/Spania), Linda Kajtar (Vasas Femina Odorheiu Secuiesc);
FUNDAŞI: Olivia Oprea (FC Sevilla/Spania), Andreea Corduneanu (Diosgyori VTK/Ungaria), Maria Ficzay (Medyk Konin/Polonia), Teodora Meluţă, Adina Giurgiu (ambele – Olimpia Cluj), Ana Maria Gorea (ASA Târgu Mureş); MIJLOCAŞI: ioana Bortan, Ştefania Vătafu, Andreea Voicu, Mihaela Ciolacu, Beatrice Tărăşilă (toate – Olimpia Cluj), Bianca Sandu (Diosgyori VTK/Ungaria), Andrea Herczeg (Tocksfors iF/Suedia), Claudia Bistrian (CFR Timişoara);
ATACANŢI: Laura Rus (Apollon Ladies/Cipru), Cosmina Duşa (Konak Belediyespor/Turcia), Florentina Olar (Fortuna Hjorring/Danemarca), iuliana Obreja (Real Craiova), Alexandra Lunca, Cristina Carp, Mara Bâtea (toate – Olimpia Cluj).
Dâmboviţencele se pregătesc de o campanie grea Andreea Părăluţă şi Olivia Oprea au început pregătirile alături de naţionala feminină
Date: