Păstrarea sub control a numărului de şomeri se face, de obicei, prin organizarea burselor de locuri de muncă, dar şi prin activităţi de consiliere şi de recalificare.
„Activitatea de informare şi consiliere privind cariera desfăşurată pe tot parcursul anului trecut s-a materializat în consilierea a 25.716 persoane, din care 16.103 persoane nou înregistrate”, a declarat Cătălin Niculae, director Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa.
„Principalii indicatori privind activitatea de consiliere realizată se rezumă în efectuarea a 25.716 de şedinţe de consiliere individuale. Din total persoane nou consiliate (16.103), 6.902 au fost persoane de sex feminin (42,8% ), 4.672 persoane până în 45 de ani (29,0%); 4.731 persoane cu studii superioare, postliceale şi liceu (29,4%); 15.906 şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi(98,8%); 11.863 persoane din mediul rural (73,7%); 1.210 persoane de etnie romă; 1.055 persoane au primit recomandare de a urma un curs de formare profesională, din care 1.043 au fost cuprinse la cursurile organizate; 2.746 persoane încadrate în muncă, din care 1.225 persoane încadrate exclusiv prin serviciile de consiliere şi au fost desfăşurate 19 activităţi de consiliere în şcoli.
Activitatea de implementare a măsurilor active de combatere a şomajului s-a axat pe inventarierea, verificarea, întocmirea şi certificarea ordonanţărilor la plată pentru convenţiile încheiate în anul 2012 şi perioada ce a trecut din acest an. Din cursurile începute şi derulate în acest an, au fost finalizate 56 cursuri (55 cu şomeri), cu 826 absolvenţi, din care 808 erau şomeri.
Tot în această perioadă au fost finalizate 21 cursuri (din care 19 cu şomeri) cu 364 absolvenţi (din care 305 şomeri) din cursurile începute în anul 2011 şi care s-au derulat şi finalizat în acest an.
Cele mai solicitate cursuri au fost cele de: – operator-introducere-validare date, lucrător în comerţ, ispector resurse umane, istalator, ospătar, bucătar şi coafor.
Din punct de vedere al procentului de încadrare a şomerilor absolvenţi de cursuri, cel mai bine se prezintă următoarele cursuri: -ospătar, lucrător în comerţ, ispector resurse umane, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi gaze, operator-introducere-validare date.
La sfârşitul anului trecut erau în derulare 12 cursuri, cu 219 cursanţi din cursurile începute”, a mai precizat Cătălin Niculae.
Dâmboviţenii au solicitat preponderent cursuri de calificare pentru operator validare date
Date: