Dâmboviţenii care se consideră nedreptăţiţi de autorităţi se pot adesa reprezentantului Instituţiei Avocatul Poporului

Date:

Astăzi, între orele 10:00 -14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul Târgovişte, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa şi pentru a primi petiţii. Activitatea se va desfăşura la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, situat în municipiul Târgovişte, Piaţa Tricolorului, nr. 1, în spaţiul pus la dispoziţie în acest scop. Acordarea audienţelor este gratuită, iar cererile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru. Pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audienţă. Persoanelor care solicită audienţă li se recomandă să prezinte şi documente referitoare la problema sesizată. Orice persoană care se simte nedreptăţită de faptele unui funcţionar public din autorităţile centrale ori locale se poate adresa Avocatului Poporului. Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu), drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la cerere se anexează actele doveditoare (în copie).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...