Dan Nica, un primar tânăr, determinat să continue proiectele de dezvoltare în comuna Dobra

Date:

De la prima întâlnire cu reprezentanţii presei locale, tânărul primar al comunei Dobra, Dan Nica, şi-a afirmat hotărârea de a continua efortul de dezvoltare al comunei Dobra, de a finaliza proiectele începute de tatăl său, primarul veteran Gheorghe Nica, dar şi de a veni cu iniţiative noi, menite să sporească confortul şi nivelul de trai al localnicilor.
Cu ceva emoţii, fireşti dată fiind noua ipostază, dar şi prin prisma faptului că a preluat, în urma câştigării alegerilor din 27 septembrie, conducerea administraţiei publice locale de la unul dintre cei mai performanţi edili din judeţ, Dan Nica a spus că are în vedere proiectul de modernizare a unor străzi însumând 2300 metri liniari, în asociere cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, la finalizarea căruia comuna va fi integral asfaltată. Tot în perioada următoare, cele două dispensare modernizate prin PNDL vor fi predate medicilor de familie, în beneficiul cetăţenilor din satele Dobra şi Mărceşti.
Nu lipsesc iniţiativele cu aplicabilitate pe termen mediu şi lung, vorbind aici de proiecte extrem de utile. A punctat primarul comunei Dobra instalarea unui sistem de supraveghere video pe tot cuprinsul localităţii, scopul fiind acela de a asigura un grad sporit de siguranţă pentru localnici şi bunurile acestora. Pe agendă este amenajarea rigolelor precum şi mai multe proiecte în beneficiul generaţiilor tinere, anume investiţii finanţate de la Fondul de Mediu, pentru eficientizarea energetică a şcolilor şi grădiniţelor, obţinerea finanţării pentru o sală de sport, amenajarea unei baze sportive în satul Dobra şi a mai multor locuri de joacă. De departe însă, proiectul major care îl preocupă pe primarul Dan Nica este acela al amenajării sistemului de alimentare cu gaze naturale, pe care dobrenii îl aşteaptă de mai bine de 20 de ani. Pentru atingerea acestui obiectiv, a avut discuţii cu omologii UAT-urilor învecinate, în perspectiva încheierii unui parteneriat, scopul fiind identificarea unui număr de 30003500 de gospodării care să se racordeze la viitoarea reţea de distribuţie. Un număr mai mare de potenţiali beneficiari va însemna, în mod automat, un punctaj mai bun pentru proiect, implicit obţinerea finanţării.
În concluzie, putem spune că primarul Dan Nica este hotărât să îşi pună priceperea în slujba celor care l-au ales, să le facă viaţa mai bună. În ce ne priveşte, la început de drum în administraţia publică îi urăm succes şi putere de muncă. A câştigat, spunem noi pe merit, funcţia de primar şi este obligat să le confirme oamenilor că le-a meritat încrederea. Şi ar fi poate ceva unic, nu numai în Dâmboviţa, ca primarul Dan Nica să rezolve problema alimentării cu gaze naturale, după ce tatăl său, primarul Gheorghe Nica, a fost printre primii care au rezolvat problema alimentării cu apă potabilă şi canalizării şi a asfaltat aproape toată comuna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!